vineri, 29 octombrie 2010

Iubire fără iubire

  Cât am dorit să vii, iubite, să-mi mângâi speranţele bolnave
cu nebunii fără de capăt şi nebunii suave...
Aşa sunt eu, am încercat şi imposibila iubire
ce-o cântă-n van poeţii, această specie de nebuni frumoşi
ce-au ars pe ruguri.
Deasupra lor şi ceru-i mai senin şi strălucesc pe ţărm de mare.
Îţi port pe umeri dorul şi vreau să-ţi dăruiesc mereu
pură petală-nrourată şi curată - Iubire fără sfârşit.
E greu s-aduni mărgăritarele de lacrimi ce-aduc cu ele stele patimaşe.
Atunci când setea doare şi foamea dragostei te doare, să ştii
că dragostea ce o purtăm e-o floare albă, pură.
De ce când lacrimile vin, inrouraţi ne-ntoarcem pe pamânt
prin flori şi iarbă, prin valurile apelor curate ce inundă pământul uscat?
De ce când stăm, visăm cu ochi deschişi şi măsurăm înaltul bolţii ce ne plouă
cu raze aurii şi toamna ce ne creşte, ne face iar copii?
De ce când te opreşti din drum, conturul tău ma arde?
Rămâi şi-ntoarce foaia albă ca să adorm pe frunza roşie din parcul ce ridică abur.
Cerul mă albăstreşte si merg desculţă printre frunze.
Se-nalţă triste melodii şi se prăbuşesc vise...
Ireal te simt şi vreau să fii mângaierea mea!
Ridic privirea şi deasupra, in vârf de boltă, se aprind milioane de făclii.
Acolo-i şi Lumina noastră.

miercuri, 27 octombrie 2010

Holograf - N-am iubit pe nimeni asa cum te-am iubit pe tine - 2

Îndrăgostiţi



Dragostea-i atât de veche...
şi cu toate astea,
oamenii continua să iubească.
Pătimesc pentru Ea perechi
şi plâng împreunate
sub clar de lună.
Îşi jură credinţă
şi se bucură de ziua bună.
Candela rotundă a Lunii le e sfetnic
şi luminaţi de steaua lor, împreună,
îşi împletesc destinele până la capăt.
Clipele Iubirii înfioară...

marți, 26 octombrie 2010

Inimi


Îți poți simți inima bătând? Așa-i că o poți simți mai mult și mai tare ca niciodată?

Ea bate într-un ritm triplu de-acum.
"Eu-te-iubesc". Asta îți spune. Mereu. Clipă de clipă.
Nu mai ai nevoie de nicio confirmare. Răspunsul e în inima ta.
Și inima ta îți spune: "Iubire nesfârșită, mai mult decât viața, mai mult decât moartea."
Știi că te simt deseori cum îmi mângâi inima? Sau mâinile? Sau obrazul?
Întinde un deget către mine, eu voi deschide brațele.
Adună-mi lacrimile de dor și eu, pentru fiecare lacrimă din palma ta, te voi iubi mai mult.
Mângâie-mi sufletul și lasă-mă să te iubesc aici, acum.
Ne pierdem și ne regăsim de veacuri. Simți asta? E ceea ce doare. Arde în interior...
Nu vreau să te pierd! Strânge-mă în brațe! Atât de tare încât să mă pierd în tine. În inima ta. În inima mea.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Cântec de toamnă





Cu băutura bună, licoarea aurie
a boabelor din vii s-au îmbătat și pomii.
Au chefuit gutuii bufnind galbene cușme
în poalele grădinii.
Cânta frumos porumbul la viori încordate
cu strune ruginii oprind foșnirea ierbii.
Din umeri dădeau dealuri și  zvântau flori
înțepenite-n trunchiuri, iar șerpuirea apei,
izvor de spume coborâtoare, dădea în pietre murmur, rotind un mușchi verde în negrul amețitor.
O singură gutuie își scurgea visul,
galben de aromă printre gâze.

joi, 21 octombrie 2010

Turnul meu de fildeș

Tot te mai caut cu-nfrigurare, în fiecare lucru, te sărut
și număr zile triste, clipe ce-au trecut
și care vor veni până când am s-ascult
iar vocea, râsul tău, mai tânăr decât toate
aceste nopți ce-am adunat.
Tu ești și-ai fost lumina din octombrie
și-n toamna blândă ai cântat cum numai tu știai.
Fii blând și bun, iubite...
Eu cred că ești și vei mai fi, de vrei,
surâsul dragostei dintâi.
Fii iar așa cum ai putut doar tu să fi.
Un glas de clopot sună-n toamnă,
un glas amar de bun rămas...
Doar tu mai ești și vei rămâne
iubirea mea de prin povești.
Te simt, te-adulmec, îți știu urma
ce ai lăsat în viața mea. Te știu.
De atât amar de timp te știu...
Nu vreau să cred, nu vreau să știu
că a murit ceva-ntre noi....avem atâtea
să ne spunem...
Nu mai călca pe floarea ce-a încolțit frumos
în colțul curat al sufletului meu...
ce știu...e că va veni un timp în care va încolți din nou
sămânța acestei iubiri și-atunci te vei îndupleca
și-ai să rămâi, măcar pentru o clipă mai mult,
...când te-oi ruga, rămâi cu mine...
Din flori ți-oi împleti o coroniță albă
să spele urmele de gânduri triste de pe fruntea ta...
Nu te gândi...voi încerca de zeci de ori să te aduc acasă,
să râdem iar, să plângem iar, să ne limpezim viața cu lacrimile pure
ce-au încolțit în noi, doar în noi doi, noi amândoi...
Ce-a fost la urmă vreau să uit, doar dragostea curată să rămână
și să o slăvim în paradisul vieții noastre...
Să nu uiți că te iubesc cum numai eu știu.
Curat și demn...
eu n-o să uit nici după moarte...

miercuri, 20 octombrie 2010

Legământ


    O vorbă ne stă-n gând și-o ținem
legământ peste pământ, și-nflorim
în grădini și în sufletele noastre
și ne culcăm pe pernă cu ea.
E cea mai scumpă vorbă - Iubire.
Șoptim până la lacrimi, cântăm la fel
și când obosim, visăm.
Visul ne ridică, fără să știm la cer
și ne poartă pe aripi de pasăre măiastră.
Sub semn de stele ne dorim...

marți, 19 octombrie 2010

PRAF IN OCHI - O mie de ganduri

Esența

Pasărea așezată pe umerii iubitului albastru ciripi vesel, pieptănându-l cu ciocul.
El își tremura pleoapele fericit și râsul său se ridica spre zori.
Mult mai târziu, iubitul, pe alt meridian, îmbătrânind, nu mai râdea.
Îmbătrânise brusc, gândind la pasărea tinereții noastre.
Păcat!
Lângă mine n-ar mai fi îmbătrânit niciodată.
Povestindu-i toate acestea, începu să plângă ușor oftând și suspinele lui își tremurară aripile, pierzându-se în aerul nopții de toamnă.
Ploua încet, cu suspine.
Iubitul albastru pășea lângă mine încet și rar, regretând timpul irosit în durere și suspine.
Deodată, imaginea din oglindă se sparse în sute de cioburi, dispărând.
Numai de sus ploua cu suspine și regrete, se auzeau în ecou oftaturi și strigăte și toate unduiau o oglindă uriașă, concavă, fără nicio imagine.
Lipsea tocmai tinerețea mea. Oftând încet, am descoperit că îmbătrânesc brusc.

Furtună

O toamnă bogată în dragoste, în vise și speranțe.
Vântul de apus va aduce un nou paradis.
Cât te-am rugat să rămâi...
știam că atunci când va veni iarna, tu prin zăpada înaltă te vei gândi la alta.
Îți va fi ușoară viața, de mă vei uita.
Când lacrimi vor cădea de sus, când tot ce e de spus s-a spus, ne vom aduna aici ca să tăcem.
N-aș fi crezut că dragostea ce-am mângâiat-o zi de zi, ca doi copii, s-ar prăbuși la o vibrație a vântului de nord.
Cât te-am iubit doar eu mai știu și poate tu, atunci când îți amintești. De-o faci, te doare și-ntorci capul încet când pășești pe lângă banca unde-am stat și am visat. Acele nopți când am visat...
Acum sunt mai bogată cu o dragoste și mâine de ne-om întâlni, am să zâmbesc pentru că eu, eu încă te mai iubesc. Nimic nu mă poate opri, nici bucuria, nici forța de a fi. Când nopți de-a rândul visele cresc sub steaua albă tremurând în urma ta, eu știu că și steaua mea e lângă steaua ta. Și poate ne vom reîntâlni ca-ntr-o fericită întâmplare...

luni, 18 octombrie 2010

Viață și fulg

Surâde iubirea-n arcade de lumină
și dorința își face sălaș în dragostea nepătată.
Trec stele spre stele
ca niște arcuri de mâini luminând.
Fulgi, adieri și ploaie.
Ploi, lacrimile acestei toamne.
Poteci și drumuri, drumuri și poteci.
Subțirele vânt străbate un gând bun ce nu s-a arătat de-ajuns.
Petală și vânt, mănunchi de petale luminând surâsuri senine.
Stelele ridică voci trandafirii,
cai în ropot...ușoare glasuri
Dansul morții și dansul luminii,
valsând, valsând...
Soarele și viața ne cheamă la speranță, ca un fulg ușor - o clipă.
Orele de multe ori sunt răspântii, răscruci în suflet încercat.
Stele cad din vântul ce se-nalță.
Izolare totală.
Avem un zbor ușor și neștiut,
dar suntem luminați în cursa perpetuă
Stele urcă-n cer, urcă-n cerc spre vârful lucitor.
Stele surori.
Toți știu că razele-n colțuri se arcuiesc.
Din arc în arc, din bolți în bolți
stele-n stele oglindind.
Un joc al luminii, un joc al lumii ce joacă al lumii joc.
Și lumea se joacă cu încă o stea...
Mereu e greu, e greu mereu
și răsuflarea luminând, din stele coborând
și în urcuș tot luminând.
Aceeași stea dusu-ne-a spre jocul licăr
lumina am văzut și ne-a văzut.
Tu ești aici, eu sunt aici ..și noi...
tot stele luminând celor fugari și neatenți.

duminică, 17 octombrie 2010

Iubirea e in noi

 Deschide cerul din viata mea.
Aduna-mi noptile si cauta-mi uitarile.
Durerea mi-a facut din ganduri stele.
Si tu, ai aparut ca un astru binefacator
care m-a facut sa iubesc din nou.
Si sa ma iubesc din nou.
Iubesc tot ce ma inconjoara si
tot ce e langa tine.
Tot ce e cu tine si in tine.
Te-am cautat pe drumul desfrunzit si acum
te-am gasit ca pe un copac greu cu ramuri mari.
Vino iar, iubite si spune-mi unde esti.
Plin de dragoste.
M-ai facut sa iubesc din nou. Pentru o vesnicie.
E primavara in sufletul meu. Zambesc si toate imi zambesc inapoi.
Plang si atunci te simt aproape, adunandu-mi lacrimile toate.
Iti simt sarutarile pe buzele-mi arse de dor.
Mi-ai adus nebunia tineretii pe cristalul curat al cerului.
Mi-ai deschis aripile frante si acum sunt mai frumoase ca niciodata.
Stralucesc in toata fiinta mea.
Toamna ma cheama si te cheama, fara sa stii, si pasim alaturi la gandul ca va fi bine.
Pasim peste frunze multicolore. Vietile noastre.
Roiuri de stele ma cauta, te cauta ca sa ne incalzim la focul lor.
Miroase a dragoste. Miroase a noi.
Arome placute plutesc in toamna de dor, sfasaiata de dorinta.
Lumea incepe cu noi.
Cand te privesc in gand simt cata nevoie am de tine.
Iubitul meu albastru, iubirea noastra se coloreaza usor in toate nuantele posibile.
Vezi ce curcubeu ne inconjoara? Vezi stralucirea lui?
Cat te iubesc....
Batranul Timp nu a putut sa banuiasca Iubirea din noi. Si viata din noi.
Si acum, ne numara clipele cu atentie, asezandu-le in palmele noastre unite.
E toamna si totusi, ne plimbam printre tei infloriti care ne parfumeaza visele.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Mai mult


Mai mult decat vis
Mai mult decat iubire
Mai mult decat dorinta
Mai mult decat suspin
Mai mult decat viata
Mai mult decat nevoie
Mai mult decat liniste
Mai mult decat dor
Mai mult decat adevar
Mai mult decat pasiune
Mai mult decat cuvinte
Mai mult decat moarte
Mai mult decat lacrima
Mai mult decat suras
Mai mult decat albastru
Mai mult decat noi
Mai mult decat tot

joi, 14 octombrie 2010

Lumina



Se arata tremurand scanteietoare, o flacara suava dinspre creste. Muntii inalti de vraja si poveste, ii apara culcusul. 
Nu mai e loc de frica, nu mai e haul sufletesc de care m-am temut. 
Un semn al Lui ne apara si vrea sa ne-adunam in jurul vetrei si sa ne alintam cu iubire adevarata.
Tu, fii alaturi, nu te-nspaimanta, e clipa de iubire si de taina.
Paduri batrane ne imbraca-n haina cu diamante. 
Pe bolta, multicolor ciorchine roteste raze.
Vin lupii flamanzi si cerbi cu stea in frunte.
Puntea de piatra din cetate se bolteste peste raul de lapte si miere.
Lumea puhoi s'aduna si in poiana larga e forfota.
Doar semnul flacarii tremuratoare ce-am asteptat-o se arata.
Intreaba cineva: " Cine e?"
" Sunt Lumina ce-am fost trimisa catre voi si am ajuns de-abia acum din lungul drum. Sa o pastrati cuminti, iubitii mei, va apere de rau si va iertati pe voi.Un semn ceresc, odata ce se arata, rod al sperantelor ce le-ati avut mereu, un dar ceresc spre care muntii batrani s-au inaltat. Pastrati-ma mereu alaturi, iar daca teama de Intuneric va incolti din nou, nu tremurati, ci stati uniti. Intotdeauna flacara mea vie, pe drumul sufletului va va fi sprijin. La bine si la rau. Nu-mi cercetati puterea caci vraja se va stinge si razele se vor frange. Calauziti de ganduri bune, voi veti invinge moartea lumii si lacrima eterna ce doare. 
Atunci minunea ce o asteptati va rasari ca o floare"


tu ai vandut marea - alina manole (folk-jazz)

Dream catcher - a doua carte

M-am hotarat. Voi aduna ce am scris la un loc : Capcana viselor sau Dream catcher.

Dream catcher-ul este un obiect care apartine culturii amerindiene.
Se spune ca prin el trec toate visele, indiferent daca sunt bune sau rele.
Cele frumoase trec prin mijlocul lui, iar cosmarurile sunt prinse in itele acestuia si tinute acolo pana dimineata, cand pier in lumina zilei.
Se mai spune ca realizarea unui dream catcher poate fi o experienta spirituala, mistica.
Cei care le creeaza intra in transa si comunica cu spiritele din alte lumi.
Se aseaza la fereastra dormitorului.

Prima parte mi se potriveste: visele trec pe aici.
Incerc sa le adun ca sa pot trage concluzia.

Pală de vânt


Orice zi e o rătăcire fără tine...
Răsună cântece în noaptea albastră și încerc să-mi alung înfiorarea.
Știu că vom fi mereu din aceeași tulpină, prelungi, împinși spre visul curat de lumină. Un ecou cristalin, iubire de-a pururi prin timp. Mereu.
Descoperă surâsul tău, străin mie și vezi de câte ori și câte clipe mai poți trăi fără mine...
Tu nu știi câte nopți te-am visat fără să fi lângă mine. Gândește-te dacă mai poți să înfrunți tristețea asta a ta, cu sunetele distante ale șoaptelor mele.
Ochii mi s-au aprins în infinit și în visul printre stele am cules steaua mea. Dorul de tine mă preschimbă într-o dulce miere prelinsă pe buzele tale.
O chitară își cântă surghiunul ca pe o durere implacabilă și mă întreb de ce trebuie să fie așa. Ea e sufletul meu. Și încă mă întreb de ce trebuie să fie așa? De ce nu poți fi toată vremea tu chitara mea? Eu nu am nicio vină...
Sunt singură și scriu. Ascult muzica și scriu. Pictez cuvinte. Uneori sunt numai vis, dar mi-e albă lumina și luna îmi încălzește palmele surâzând. Și sufletul. Și atunci realizez că iubesc până și tăcerea ta.

 Mă revolt pentru că lumea, dincolo de culorile ei, este încă mică atunci când e vorba de clică. O clică a bârfei și a intrușilor în viața noastră. Oamenii trec mai departe cu durerile noastre în picioare, le calcă și nici nu știu că e vorba de viețile noastre...

miercuri, 13 octombrie 2010

Scrisoare albastra

Roiuri, roiuri fluturii dau roata prin cetate, melancolic.
Eu te caut sa-ti spun o vorba de iubire. Visele se-aduna toate si marea infloreste crizanteme pe mal.
Tu te-neci in prea seninul cerului si mirosuri de fum dau navala.
Te voi mai cauta multa vreme, obosita de noptile de singuratate.
Un colt de stea iti acopera zambetul si un altul te invaluie.
Zambetul bun da tarcoale.
Crizanteme albe sunt valurile de mare.
Vreau sa-ti vorbesc despre piatra tacerii si despre gandurile mele de dragoste.
Pentru tine cum e viata?
Ranile tale s-au vindecat?
Sa nu uiti niciodata urmele adanci pe care ti le-am lasat in suflet.
Unda de melancolie din glasul tau ridica roiuri policrome de frunze, podoabe ale toamnei.
Ochii tai aprinsi de febra singuratatii sunt lumanari inaltate la mormantul primelor noastre iubiri.
Ai fost un vifor in sufletul meu si ecoul lui nu s-a stins nici acum.
Perdele de dor ma cuprind si ma lasa la marginea cetatii, frunzarind toamna.
Ce doruri mi te mai cuprind?
Suntem departe unul de altul, dar ne leaga atatea amintiri incat nu mai este loc de ploi, nici de bucurii.
Mugurii noi ai unei alte iubiri ne apar si nu stiu daca va fi mai bine sau mai cald.
Iesi la fereastra si respira dorul ce-l trimit in ravase aprinse.
 Sper sa gaseasca ecou in inima ta albastra.
Te voi avea din nou si te voi mangaia lasandu-ti urme mari de frunze de toamna.
Ea ne-a unit cu frunzele ei multicolore, acoperindu-ne dragostea.

Ploaia Albastra - Ovidiu Mihailescu

Anul asta Craciunul a venit mai devreme...




Cea mai importanta zi din an pentru mine, de cand ma stiu, a fost Craciunul.
Anul asta m-a luat pe nepregatite. Fara brad. Fara cadouri cumparate pentru cei dragi si fara miros de portocala si vin fiert.
Am deschis ochii mari intr-o camera frumoasa plina cu suflete.
Mos Craciun mi-a adus o fata verde-albastra care incrusteaza cuvinte in inima. E cel mai frumos cadou din viata mea. Si langa ea, a asezat suflete dragi, in forma de inima, care au cantat, au povestit si ne-au aratat calea spre Lumina si Iubire. Cata magie! Cata lumina! Ce minunat!
Sunt coplesita de toate cadourile astea si incerc sa pictez cuvinte, dar se pare ca de data asta am amutit.
Va multumesc tuturor pentru seara minunata, dar mai ales tie, Lore, pentru tot ce sunt cu tine.
Multumesc Lui ca a lasat ca totul sa se intample Aici, Acum, 12.10.2010.
Fiecare dintre voi are un colt special in inima mea....si inima mea are atatea colturi!
ALBastrii mei dragi m-ati umplut de LUMINA.

marți, 12 octombrie 2010

Poveste albastra



Undeva departe, dincolo de timp si gand, Azure statea pe stanca alba sarutata de mare si isi astepta iubitul.
Iubitul ei, Crystal, venea din departari, mereu la ea, mereu in acelasi loc, in aceeasi clipa.
Totul incremenea cand se intalneau ca intr-un tablou fantastic in care El punea culorile  curcubeului si lumina binefacatoare.
Cand erau impreuna carnea stelelor vibra si marea incerca in zadar sa smulga imensa camasa a noptii.
Erau nopti de basm.
Ea privea cerul in lipsa lui si il implora de fiecare data sa i-l aduca inapoi teafar. Se perindau atatea stele...atatea ganduri.
 "Cum erau stelele cand te-am intalnit. cand am inceput sa te iubesc, cand te-am iubit cu adevarat, cand am plans, cand ne-am simtit departati unul de altul....mai stii?" soptea Azure spre Astrul alb care ii ghida Iubirea, stiind ca acesta ii va duce soaptele spre inima lui Crystal.
 Erau doi napastuiti ai soartei, amarnic incercati de asezarea neprielnica a astrilor. Tacerea asteptarii era grea.
Stelele isi repetau drumul lor, mereu altfel  si totusi mereu la fel.
Noptile de dragoste erau numai ale lor chiar daca se afundau in negura timpului. Stiau ca noptile nu vor muri niciodata, poate numai o data cu ei.
Azure privea mereu in oglinda stelelor si cauta drumul incastrat al iubitului ei Crystal. Si drumul Iubirii lor.
Erau inscrise acolo cu cioburi din carnea lor dornica de viata.
Dar Crystal o iubea pe Azure mai mult decat pe sine. Mai mult decat viata, mai mult decat moartea si atunci, se intorcea mereu, stiind ca ea e pe malul marii, in locul in care o cunoscuse. Si il astepta mereu, dincolo de timp si gand. Asa cum isi jurasera. Ii simtea inca trupul intre maini si ii auzea soaptele. Atunci privea cu dragoste spre Astrul alb care ii unise. Stia ca ii vegheaza. Si era fericit.

Erau albastri si isi inganau singuratatile rascolind visele.
Cand se regaseau pe malul marii lor erau beti de fericire si isi impleteau trupurile ca niste ghirlande uriase de flori orientale.
Isi mangaiau sufletele intr-o ploaie de stele argintii de dor si in acele clipe marea canta inundata de lumina, Incrustau cuvinte in nisipul umed al noptii si atunci Timpul se oprea numai pentru ei.
Cand se atingeau tipau pescarusii si vibra aerul. Isi vindecau ranile, dureroase si adanci peste care trecusera valurile unor uriase furtuni.
Dar visele se adunara toate si gandurile se adunara toate si ridicara o cetate pe care marea o saruta fericita.
Era a lor. Cetatea lor, alba ca si Astrul care ii unise.

Clipe de dor


Dorule, nu plange pe umarul meu...caci prea duc frunzele acestei toamne, din codrii si de pe dealurile cu vii, ale somnului meu.
Iubitul meu albastru m-a lasat in amare ganduri si lacrimi la poarta unde indragostitii stau in picioare cu rasuflarea taiata.
Sunt aici, acum cu gandul tot la el. Plang clipa, caci clipa aduce vesnicie.
Toamna isi taraie carul ei de frunze, aducand lacrimi galbene si rosii. Rugina rotilor ei canta pe drumul plin de balti.
Toamna inca mai vrea vise si atunci inchid ochii si ascult daca se mai poate.
Aud fosnetul sarutului. Tu esti aici ca o umbra care fuge rasturnand copaci in inima. Sunt aici si visez. Ce s-ar face lumea fara visatori?
Un cantec trist ne da tarcoale si eu ma incapatanez  sa mai cred in istoria acestei iubiri.
Oare a mai fost o astfel de iubire?
Tu n-ai sa stii niciodata pentru ca de la inceput nu ai crezut in ea.
Vino mai spre seara si cauta umbra calda a trupului meu.

luni, 11 octombrie 2010

Frunze tarzii

Frunze de toamna eu tes pentru tine, ganduri,
Ca o ghirlanda ce te invaluie,
Ce ne pune la adapostul amintirilor.
O lacrima tarzie cade
Dorul arde, frunzele ard
Si toamna fosneste cautandu-te.
Esti tot singur. Cerul senin e plecat
De acasa.
Sunt atatea clipe pe care le doresc
palpitand, incarcate de dorul sangelui.
Inca n-a sosit clipa marilor remuscari
Cate ceva din noi mai vuieste,
mai intoarce o fila
si atunci culorile dau navala.
Sunt doar o umbra ce a trecut prin carnea ta
disperata, generoasa.
Tot ce am putut savarsi atunci in vibranta traire.
Ce am ramas noi acum?
Doua pasari triste in miezul adanc al toamnei.
Tremurand.
In inima, doar ca-ntr-o cuta de haina veche,
mai port parfumul amintirilor ce ma fac sa fiu.
Ce mai inseamna spuma marii, vibratia ei sacra,
soarele plin si tipatul pasarilor in   toamna?
Toate-s departe.
Tu.....

Despre Iubire



O dragoste adevarata nu are nimic de-a face cu permanenta. Este doar iubire. Traim doar din dragoste. Aceasta poate dura mult timp sau nu poate dura nici o zi. Chiar dacă este acolo pentru un singur moment, ea ne da gust de eternitate.
 Daca nu ti-e frica, ea poate dura mai mult pentru ca frica este otrava.; frica otraveste totul.
  Dacă nu ti-e teama pentru maine, poti sa traiesti astazi. Daca ti-e frica pentru maine, vei distruge ziua de astazi.SI odata ce astazi este distrus, cum sa mai vina maine?
Traieste fara frica si traieste periculos. Nu trebuie sa faci compromisuri pentru confort sau din comoditate. Mai bine sa traiesti in disconfort dar sa traiesti, decat sa traiesti in confort dar sa fi mort.
Pentru ca poti astepta confortul - in mormant va fi perfect confortabil si in afara oricarui pericol. Nimic nu se poate intampla acolo, nu exista nici un pericol. Nu poti muri din nou, nu te poti imbolnavi din nou, nu poti fi parasit sau furat. Va fi o pace perfecta. Doar asta scrie pe majoritatea mormintelor: "Odihneasca-se in pace."

 Asa ca atat timp cat esti in viata, fii in viata. Accepta toata nesiguranta. Toate provocarile. Fara compromis.
Iubeste cu tot sufletul, dar nu cere permanenta. Doar prostii cer asta. Daca vei cere permanenta, vei primi numai lucruri false. Numai lucrurile false sunt permanente. 
  O dragoste adevarata nu are nimic de-a face cu permanenta, nu există nici o legatura. Se poate întampla doar pentru o clipa, poate fi ca un fulger, dar asta nu înseamnă că fulgerul este ireal, pentru că se întâmplă numai pentru un moment.  
 Trandafirul se deschide dimineata si uneori pana seara petalele cad si el se usuca. Asta nu inseamna ca a fost ireal.

Trandafirii adevarati se ofilesc repede, doar cei de plastic sunt pentru totdeauna. Doar ca ei nu au miros, nu au viata, sunt doar o copie.
Creste trandafiri reali in viata ta!

10.10.10

Gestul tau ma-mbie la nesomn
Lumea-ntinsa suiera prin vant
Un cuvant din parte-mi e cuvant
Vise vin si trec adanc prin somn.
Tu treci si fugi pe-ascunsele poteci
Te caut de zile-ntregi, te caut
Prin temple daramate-n ruina.
Te stiu, dintr-o mie te stiu.
Caramizi de dor cladesc pentru tine
Si lumini palpaind vin in plutire.
Ai fost o clipa, o primavara,
Visul meu din zori, dragostea mea dintai.
Ce-nseamna cer albastru fara tine
Si vocea ta cu suflet inflorit?
Tu si eu vom fi mereu - Iubire
Chiar de nu esti aici.
Vis minunat, steaua noastra albastra.
Un cuvant s-a stins, lumina a invatat
ceva de la noi. Dar suflet viu iti voi pastra!
Dragostea mea de azi, de tine mereu,
Dragostea imi va reaminti de mare...
Cand te privesc, in gand,
Senin ti-e sufletul. Si-n vis
Esti iubirea adevarata ce-o asteptam.
Esti poate mult sau poate prea putin...
De cate ori in visul meu vei fi,
te voi astepta la poarta mare a  iubirii.
O sa m-astepti? O sa ma stii?
O sa ma cauti? O sa ma uiti?
Din cand in cand visul o ia inaintea somnului -
Si atunci toamna seamana cu un sacrificiu.

duminică, 10 octombrie 2010

Scrisoare verde

Azi m-am intors la ora stiuta in casa noastra, fata mea verde. M-am rugat si L-am implorat sa-mi dea putere si credinta. M-am rugat pentru fata mea verde, pentru iubitul meu albastru, pentru fata mea galbena si pentru fata mea rosie. Si pentru toti ceilalti. Suflete dragi de acum si dintotdeauna. Lacrimile siroiau implorand izbavire.
Am ascultat cu atentie. Si am cerut un semn. A venit ca o minune, ca un miracol.
El a venit spre mine in haine albastre si cu ochii albastri si adanci mi-a spus ca lacrimile aduc izbavire. Ca iubirea e in tot si in toate. Ca numai cu credinta vom ajunge in locul stiut.
Am multumit Cerului si Lui pentru tot, pentru azi si pentru maine. Si Lui i-am cerut iertare pentru indoieli si pentru durerea care-mi apasa inima. Acum stiu. Ce e scris sa sa intample se va intampla. Am sufletul deschis spre lumina. Si stiu ca cineva ma vegheaza. Cineva ma iubeste. Dincolo de viata si dincolo de moarte. Mai presus ca pe sine. Sunt atat de fericita si atat de coplesita. Fiecare clipa e un miracol.
Iubirea e aici. Si o simt prin toti porii.
Acum, aici. In tine, in mine, in toti ai nostri dragi.
Lumina ne calauzeste.
Minunat, minunat, minunat!

miercuri, 6 octombrie 2010

Ploaia







Sunt atat de fericita incat as iesi in ploaie sa-mi strig, cu mainile indreptate spre cer, Iubirea.
As aduna toate picaturile de ploaie si as forma cu ele litere secrete, pentru un limbaj pe care doar noi sa-l stim.
Si le-as arunca spre tine. O ploaie calda, izbavitoare. O ploaie care spala tot. Si curata suflete.
Ce minune ca ai aparut, ce miracol!
Mi-e inima atat de albastra incat daca as aseza-o langa mare, nu as stii unde e, unde am lasat-o. Ar fi una cu marea. Si marea e numai a ta.

Ploaie de octombrie

Prima ploaie de octombrie. Dupa semnele ei va tine cateva zile. Lumina mohorata se aseaza pe lucruri ca intr-un suflet amar. Cetatea si-a ascuns pasarile prin cotloanele ei intunecate si muzici grave isi fac loc pe umerii oamenilor - catedrale mici, de resemnare si impacare personala.
Unde vom gasi linistea, noi doi, trecatori straini pentru care inimile nu mai canta simfoniile dragostei?
Te urmaresc in gand ca pe o pasare draga ce nu reuseste sa se ridice deasupra orizontului. Mai sunt clipe pentru noi?
Am iesit in afara timpului si a materiei... Suntem frumosi.
Cand vine o zi mai trista in care vantul rupe foi din ram, incearca si canta. Viata merge inainte, tine pasul cu ea.
Cand tristetea te copleseste si gandurile vin puhoi, negre sau cenusii, te rog sa iei culoarea frunzelor risipite.
Unde esti? Ce ganduri te framanta? Ce bucurii mai ai?
Trebuie sa reusesti sa te ridici usor din umezeala strazii si sa-ti cladesti un cuib de roze parfumate. Pentru vise, pentru amintiri.
Stiu, suntem umili trecatori ce trec ca niste umbre surde pe drumuri intortocheate.
Dar trebuie sa strabatem, lacomi, spre ceruri mai senine. Ne vom incalzi la focul celor ce au fost si vom gasi din nou bucuria deasupra umbrelor vietii.

Strigat de dor

 Ne-am nascut la tarmul unei mari dintr-un dans de pasari albe sau din constelatii de luceferi.
Vraja ei ne cheama si ne calauzeste pasii ratacitori printre statuile reci ale neinteleselor iubiri, ale tristelor si inlacrimatelor iubiri.
Marea lumineaza - ca o vesnica chemare si ne sapa iubirea in tarmul ei de vis, scotand din rarunchi margaritare.
Ne urmareste mereu, pas cu pas, ceas cu ceas, ca o felina flamanda, greu de vanat.
Marea isi cere tributul mereu, ca despartirile care cer iubire, ca multimea care vrea privelisti, ca soarele care cere trupuri de argint.
O chemare de dor ma roade si pe tablita de lut a sufletului meu sunt incrustate stele de vis si speranta.
Se vor mai gasi iubiri ca noi?
Sub cupola imensa si albastra, noptile tale de dor si noptile mele de tristete raman ca niste stele, icoane insurubate in axa timpului, ca niste ceasuri de veghe.
Tu esti aici, mereu langa mine si oftezi, pe buza marii - ca o corabie uitata.
Sunt atatea dureri pe trupurile noastre si ce greu ne mai refacem zborul.
Somnul se lasa greu peste pleoapele inrourate si cate o lacrima coboara din stea picurandu-mi perna doldora de vise.
E un semn ca esti departe, dar nu o umbra, nu un vis, nu o uitare.
Cele mai frumoase vise le am cu tine. Dorul imens se strecoara in lucruri si in vise si se mareste, supradimensionandu-se ca o raza de soare bland si auriu ce se reflecta in o mie de oglinzi, multiplicandu-se.
Te mai indoiesti de dragostea mea, acum cand departe fiind, cand totul se prabuseste in jurul nostru, in urma noastra, inca mai tresare bataia de inima dulce a primei noastre vieti?
Vino, apleaca-te si gandeste incet, cum trece timpul ca o naluca si cum, cu toate astea, refacem cu usurinta zborul nostru impreuna. Clipa noastra de dragoste.
N-ai sa mai pleci acum si eu, calda de multumire, am sa ma intorc spre tine si am sa-ti presar sarutari fierbinti pe frunte si pe ochii-ti tristi.
Dorurile mele vor cadea toate pe trupul tau, ca o ploaie calda, ce ne va aduce un somn linistit, in acest frumos inceput de octombrie.

marți, 5 octombrie 2010

Dincolo de gand

 Te-am regasit intr-un mod ciudat. Dincolo de gand, intr-un vis repetat.
In noaptea albastra, luna canta si dansa in jurul nostru si cerul isi intindea aripa de stele.
Repetam aceleasi cuvinte din vise curate spre lumina. Iubire de-a pururi.
Ochii se aprindeau in infinit si straluceam. Din departari primeam lumini de foc.
Ai venit incet si mi-ai descoperit duhul si setea de dragoste. Setea de viata.
Taramul iubirii e ca un veac de taceri si totusi ti-aud ecoul cristalin.

In steaua ce doarme pe fruntea ta se topeste dorul meu ca intr-o vale a plangerii.
Te visez ca pe o stranie nalucire si tu nu ai vazut cum vise de nor trec peste lumina visului dintai.
Te-am cautat mereu pe drumul de ieri. Prin noapte si vis. 
Te-am cautat ca sa-mi umezesti privirea si te-ai intors cu un smarald.
Un izvor de roua si totusi nu crezi in stralucirea lui.
E minunat, l-ai asezat in palma mea si-acum taie stralucirea soarelui.
Mi-a incalzit mana si mi-a albit lumina.
Chipul tau, pe cerul uitat, se contureaza ca desenul unei palme in care nu vreau sa cred destinul.
Si totusi....te caut cu mainile prin intuneric ca pe o cana cu apa.
De unde s-a strans atata sete?

luni, 4 octombrie 2010

***

 Un colt de soare ma-nvaluie
Si toamna mi-e rochie bogata.
Pasari albe mi-au tesut-o si
Zambetul bun imi da tarcoale.
Crizanteme albe, valuri de mare,
Imi acopera trupul.
Bratele infloresc si doi pescarusi
Imi stau pe umeri.
Ghirlande de flori ma invaluie
Si ma pun la adapost.
O stea viorie clipeste
Din cand in gand.
Iubirea mi-e talisman si podoaba.
Frunze mari ma acopera usor, usor
Si-mi lasa urme mari.
Toamna-mi coboara pe crestet
Si tamplele se lumineaza.
Un gand ametitor ca jocul unor valuri
Unul trandafiriu, altul de smarald
Iar altul precum petala florilor iubite
Cu parfum discret
Adus de dealuri de-nceput
De toamna adevarata.
Implant un zambet in dimineata asta
Ca pe un trandafir rosu
Ce-mi incanta inima
Si sterge lacrimile sufletului.

Clipe fugare

 Durerea n-a trecut.
Tu esti prea departe ca sa te mangai si ma simt ca un vechi cantec pe tarmul marii.
Vechea cetate vuieste si frunzele cad.
Umerii mei sunt plini de pasari care cauta zborul spre tine.
Candva, intr-o vara, ti-am dat pietre verzi care sa-ti indrume calea.
Vor trece ani, clipe iuti si ne vom intalni in inaltul soarelui tomnatic.
Iubirea mereu va creste.
Tu simti fiorul aceste toamne si-l purtam impreuna pe strazile cetatii.
Stiu ca taci, toamna tace si durerea ca si dragostea n-au trecut. Doar cresc cu fiecare clipa.
Semnul rataceste pe alte carari.
Eu sunt trista, tu esti trista si totusi te intreb de ce toamna asta e atat de prietenoasa?
Clipe se dilata surghiunite de dragoste spre dragoste.
Masura iubirii o simt o pasare in ochi si cetatea se clatina de ramuri multicolore de frunze. Culorile dau navala.
Vin ploile si cerul laptos, greu, nu mai are orizonturi.
Mi-e dor de cerul albastru ce arde retina si ajunge pana in suflet.

Sub pleoape de tacere

Pleaca iar cocorii  in toamna care ne imbratiseaza si se aud in noi ecouri de dragoste. Roua de tacere ne impresoara si tu esti aproape la fel, cu aceiasi ochi zambitori ca un fior al toamnei neajuns in sange.
Cladim clipa de clipa tesatura unor trairi care ne-au fost atat de aproape, atat de dulci.
Stai ascunsa in penumbra pleoapelor mele, unde jocuri de frunze ridica toamna in vazduh, ca un praf auriu peste care astern clipele de asteptare.
Descoperim dansul acestor intelegeri din priviri si descoperim uitarea ca pe o rana peste care ninge cu fluturi rosii.
Lacrimile se preling pe obrajii tai albi si rastoarna atatea sperante, de parca pe pamant nu se mai afla nimeni, doar noi, ca la inceputul lumii. Noi, cu iubirile noastre, noi, cu sperantele noastre. Dincolo de griji. De noptile de griji si de nesomn pe care le-am avut sau le vom avea in cursul celor ce se vor intampla de acum incolo.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Despre regrete

Regretăm că timpul nu stă niciodată.
Regretăm că am renunţat prea uşor.
Regretăm că nu putem dicta inimii.
Regretăm atunci când nu suntem iubiţi.
Regretăm când nu putem avea încredere în cei care chiar ne iubesc.
Regretăm că suntem slabi exact atunci când vrem să demonstrăm contrariul.
Regretăm trecutul, clipele irosite deşi ştim că nu mai putem schimba nimic.
Regretăm atunci când nu spunem şi facem tot atunci când trebuie.
Regretăm atunci când viaţa nu ne dă o altă şansă.
Regretăm alegerile făcute.
Regretăm visele irosite.
Regretăm speranţele stupide.
Regretăm că nu ştim să pierdem.
Regretăm că nu avem suficient curaj.
Regretăm atunci când nu ştim să ne exprimăm sentimentele la momentul potrivit,ci dimpotrivă, aşteptăm să fie descoperite.
Regretăm când nu avem curaj să trăim clipa.
Regretăm când nu avem curaj să spunem ce gândim.
Regretăm când pierdem tot.
Regretăm când pierdem pe cineva drag.
Regretăm când iubim o persoană nepotrivită.
Regretăm când nu ne traim viaţa cu adevărat.
Regretăm când ceilalţi nu ne înţeleg.
Regretăm când faptele nu sunt pe masura intenţiilor noastre.
Regretăm cuvintele spuse.
Regretăm cuvintele scrise.
Regretăm alegerile.
Regretăm lucrurile pe care nu le-am facut.
Regretăm anii pierduţi.
Regretăm că respingem tot ce nu e aşa cum am vrea să fie.
Regretăm că nu avem răbdare.

Uităm ce e important. Încet, Încet pierdem bucuria de a trăi.

vineri, 1 octombrie 2010

In timp inveti - Jorge Luis Borges

Dupa un anumit timp,
omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana
si a inlantui un suflet,
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
si asa, omul incepe sa invete...
ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni,
si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi,
si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum,
pentru ca terenul lui ' maine '
este prea nesigur pentru a face planuri ...
si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina
si-si impodobeste propriul suflet,
in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori,
si invata ca intradevar poate suporta,
ca intradevar are forta,
ca intradevar e valoros,
si omul invata si invata ...
si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi
poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi
umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
asta va determina ca in final,
ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
ceri iertare,
sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
sa spui ca ai nevoie,
sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.

Dar din pacate,
toate se invata doar cu timpul...

Despre orbire

 Ma intreb care este mai orb?
Cel care nu vede cu ochii sau cel care nu vede cu sufletul?
Cine se bucura mai mult de lumina?
Se zice ca ochii, stelele fetei, sunt oglinda sufletului.
De fapt ochii sunt cei ce aduc pacatul inauntrul sufletului.
Ochii ating ceea ce mainile nu pot atinge.
Ochii cuprind si aduc spre interior ceea ce doresc.
Privirile pot fi nestapanite.
Privind cu patima frumuseti straine, departate, le coboram spre inima si de acolo spre suflet.
Asa coboara intunericul. Si isi face locas unde ar trebui sa fie doar lumina.
Ochii ar trebui sa fie curati, limpezi ca si trupul sa fie la fel.
Pacatul intuneca ochii din interior si ii innegureaza.
Sufletul se umple de intuneric. Si orbeste.
Suntem cuprinsi de valuri intregi de amagiri, care, pe rand, ne zguduie intreaga viata.
Orbiti de patimi nu ne dam seama ca suntem bolnavi.
Umbre negre si grele ne invaluie sufletul si constiinta,  imbolnavindu-ne de moarte. Sufletul moare cate putin.
Murim, desi suntem in viata.

Intrebari


Tu ce mai faci?
Tot asa chinuit de intrebari,
Pus la colt de problemele vietii?
Nu mai ofta cand auzi respiratia de plumb
A batranei pe langa care treci,
Luand si timpul cu tine.
Intreaba-te insa, la inceputul zilei,
Ce merita sa iei din trecatoarele,
Inselatoarele bucurii de-o clipa...
Aparente sclipiri?
Ghirlande de lacrimi?
Viata-i aici si parca nu e.
Dimineata incepe din nou
Si-odata cu ea, pe partea cealalta,
Pe o frunte de stea
S-aseaza un gand ostenit,
S-adoarma odata cu ea.
Aceasta rotire perpetua ne duce
Incet, incet sub umbra tacuta,
Inevitabila cruce.