marți, 29 mai 2012

Nod gordian


Târziu, în noapte, desfac nodurile încâlcite ale potecilor.
Sunt tot eu, aceea ce demult, pășeam desculță, îmbrăcată în cămașa de osândă, zâmbind amar.
Și tot mai singură, cu fruntea brăzdată de amare-întrebări, mă sprijineam doar de zborul alb al pescărușului, lăsat mult în urmă.
Cine plângea în noaptea târzie?
Mă acopeream cu speranțe deșarte, oare?

Un sfredel incandescent îmi perforează surzenia
în care m-am cufundat încetul cu încetul.

Viața însă, și-a văzut de treaba ei mai departe -
să întind doar mâna și aș simți că nu mai sunt străinul ce-l vedeți zilnic,
fără nume, trecând pe lângă voi,
tăcut, ca o piatră căzută din necunoscut...
să întind doar mâna și v-aș atinge... numai să vreau...

Mă oprește însă, sfredelul ce emană un miros de incendiu final.

Trebuie să-mi continui tăcerea...
Și nici nu pot să fiu uimită când văd
c-ați împrumutat-o și voi și vă continuați viața
așa cum o-nțelegeți, înainte.
Să nu încercați să schimbați sensul atât de normal al lucrurilor
și dacă pe parcurs o să mă fac nevazută, nici măcar să nu vă opriți.
În locul meu, își va continua plutirea alb-trandafiriul zbor de pescăruș,
pasărea albă, mare de care mă țineam agățată o vreme, cu încăpățânare.
Durerea perpetuă, insistența ce m-a obosit,
m-a facut să-mi desprind mâinile, plonjând în uitare și în noapte.

Rătăcesc necunoscută, înverșunată și acum,
înghițind amarele ceasuri ochii-mi înalț,
poate acolo o să fie acel loc pe care-l caut de-o viață.
Colțurile străzilor mă rănesc adânc, dar nu mă opresc din mers...

N-am să mă opresc decât atunci când pescărușul va țipa.

luni, 28 mai 2012

Ești

Ești cerul ce veghează
nemurirea mea de-o clipă
când mă cuprinde dorul de iubire.
Ești câmpul din care adun
flori mari care cuvântă.
Ești cel ce-mi pune stele-n ochi
și cel care numără clipele
atunci când eu atrag în ispită ceasul.

Nu ești doar vis de noapte,
ești tot ce am căutat în mii de ani,
chiar și atunci când trupul
mi-era sculptat cu răni
de drumurile ce se ridicau
și spulberau
în cele patru zări,
drumuri întortochiate
ale destinului meu.

Am vrut să fiu eu ...
și-am devenit, iubindu-te.

vineri, 25 mai 2012

Furtună



Să fie oare adevărat
că între noi furtuna și-a făcut loc?
Singurătatea ne cheamă și ne străpunge
Cu lame albastre de cuțit viclean
Tot răsucind adânc în suflet durere...

Înfrigurarea mai curmă câte o clipă...

Ca mai apoi,  la urmă, din lacrimi fierbinți
Să cadă ploi sinistre, alunecoase, drepte...

...

joi, 17 mai 2012

Vis



Din somn eu mă ridic
jumătate pe o parte,
jumătate pe cealaltă.
Nici nu mai știu
ce am făcut cu amintirile...
Încă mai ezită pașii-mi
uimiți de întrebări -
întortocheate cărări
pe care am umblat
din ziua-n care m-am născut.

Un strop de eternitate... rătăcit.

miercuri, 16 mai 2012

Hai

Hai să-mpărțim pe din două iubirea
de ieri pentru azi și azi pentru mâine.
Hai să deschidem porțile dorului
când toate la viață acum știu să ne cheme.
Cu pieptul arzând  nu ne mai trebuie
nici cerul, nici pământul...
Hai vino și ne vom plimba printre stele
dragostea, zbor sincer și înalt
o să ne fie.
Ne vom opri, poate, din când în când,
lângă pomul cu mere,
adulmecându-l pe cel mai copt.

joi, 10 mai 2012

Viața



În viaţa ce curge mereu
sunt zile în care ne batem...
folosul nu este al meu,
și nici al tău...
Clipele trec mai departe,
încearcă te rog şi gândeşte
că viaţa e scurtă de tot...