miercuri, 28 martie 2012

Întoarcerea acasă

E drept că nu avea noroc
nu l-a căutat, nu l-a găsit...
plutea mereu pe-a lui orbită,
rătăcitor prin veacuri și prin stele,
rătăcitor prin ploi de nea.
 Părinți de mult nu mai avea,
îi  rămăsese doar pădurea,
tânără mereu și mândră
ca o fată de țăran în ie de nea
cusută cu stele, ce poartă-n ochi
psalmii ca niște lumânări de aur.
Vedea azi frunzele cum n-au mai fost,
râzând și plângând de fum și foc.
Și luă un copac în brațele-i
colac alb și cald, devenind dintr-o dată
pâine sfântă pe masă de lemn.
Copacul, de veacuri răstignit
ținea iubirea-ntr-o mână,
lacrimă arzând de dor,
foc sublim ce lumina zările de timp.
Bătrânul se-ntorsese într-un târziu,
prin fum și foc la stelele surori,
stele de nea și de lacrimi,
ostenit de greaua putere
ce-l învârtise în hora astronomiei.


marți, 27 martie 2012

Același clopot

Picură secundele,
o bătaie de aripă-o clipă.
Legați cu lanțuri timpul de masa tăcerii
și apoi emigrați pe la Tapae!
Timpul e invincibil și totuși...
la Densuș, sună îndelung același clopot.
Ne cheamă bătrâna mamă, sub bolta cerului unde se-aleargă-n roiuri stele de argint, să mai simțim o dată mângâierea sfântă a neamului,
popor din naștere iertător.
Fii mulți și fiice au sfințit pământul cu sângele sacrificiului, noi nu mai trebuie acum decât să ținem trează iubirea și mai apoi, să regăsim aceiași fii și aceleași fiice însămânțate-n noi.
Sădim adânc în suflet valorile credinței,
împodobindu-ne viața cu rugă și colind.
Dulce mângâiere, dureroasă lecție,
aceleași roade de pământ și cer,
am fost și tot vom fi.
Sună îndelung clopotul de bronz,
el nu îmbătrânește niciodată.

http://www.youtube.com/watch?v=1UoJX9tjkSc

Răscumpărăm păcate


Răscumpărăm păcate
pentru peșterile întunecate ale inimii,
pentru paharele umplute închinate nemuririi,
pentru partea din noi care nu iubește,
pentru barierele ce taie-n diagonală
drumuri spre lumină.
Răscumpărăm păcate îmbrățișând vise,
torturați de clipe pierdute,
luptând cu insomnii
pentru întunericul suportat
până la margini de suflet.
Răscumpărăm păcate cu dorul
de refugiu în temnița luminii,
cu fapte bune și cuvinte frumoase,
cu inimi tezaur,
uitând că le-am anunțat pe toate, mai de mult,
la obiecte pierdute, găsite sau furate.

Vladimir Kush - Nero




luni, 26 martie 2012

Reflecție

Cea mai bună cale
are parfum de libertate.
Uneori, prea multe cuvinte
sunt doar zgomot...

Trebuie să atingi adâncimea tăcerii
ca să împrăștii ceața
care ascunde adevărul.
Ce e esențial e clar
ca o picătură de rouă.
Punctul de plecare
e modelarea lumii
în formă de inimă curată de copil,
apoi primul pas
ce desfereacă lacăte,
sparge lanțuri
care separă inutil vieți.
Iluziile lumii se-mprăștie în clipe de vis
când taina nopții ascunde
cărarea vieții de zorii ce plâng rouă.

duminică, 25 martie 2012

Obsesii



Obsedați de pierderea timpului
numărăm cu voce tare
pierderi și împliniri
și alegem să mergem mai departe,
indiferent de punctul de pornire.
Obsedați de alegeri
nu mai auzim prăbușindu-se
cărămizi de suflet când
fragmentăm viața în
perspective și scopuri.
Obsedați de iubire
comparăm bulgării de lut cu stelele
și uităm că trandafirii au uneori
și spini.






miercuri, 21 martie 2012

Reamintește-mi

Reamintește-mi cumva
că toate care vin și pleacă
nu sunt simple iluzii,
că zâmbetul poate aduce 
curate raze de soare 
sau măcar puțină fericire.
Reamintește-mi ce durează...
Ziua fierbinte de vară
când mi-ai fost
pahar cu apă rece?
Sau seara-n care
am mers pe jos
mână în mână,
inimă lângă inimă,
sorbind apusul roșu
ca pe un vin dulce
învechit cu stele?
Uit adesea că din resturi
 e alcătuită viața,
din urme de călătorie prin timp
și atunci aleg să simt, s-aștept ca tu 
să-mi amintești de oameni,
de cer, de lucruri care vin și pleacă...
Ce este aici și ce a trecut?
Ce mai există?

marți, 20 martie 2012

Bucuria de a iubi


Ce bine că-mi ești!
Explorez lumea
cu bucuria de a iubi
ca un râu tumultuos
ce curge fără sfârșire.
Mister de a fi,
ochi în ochi, inimă în inimă,
inepuizabili.
Dragostea rămâne în priviri,
ca un roman început
ce nu se termină niciodată
pentru că verbele
se  transformă pe rând
în substantive.
Așez dimineți peste nopți,
așezi flori peste legile iubirii.
...

luni, 19 martie 2012

Bucuria de a trăi

E adevărat,
fiecare are un suflet geamăn
și când îl descoperă,
vede adevărul în ochii săi
ca într-o oglindă unde-ncepe totul.
Se pierde acolo, cu tot cu viață,
față în față, în înlănțuire de suflete
de cuvinte pentru a fi.
Se descoperă inimaginabil,
incredibil, mai apoi,
într-un sărut ce-i spune
 tot ce-ar vrea să știe.
Inima zvâcnește brusc a libertate,
împingând adevărul departe de vis.
E adevărat, din acea zi,
nu va mai muri niciodată.


duminică, 18 martie 2012

Ție, Primăvară


Te-ai hrănit din mine, verde de iarbă,
te-ai îmbătat cu mine, albastru de cer.
Din negru de noapte și alb de nori
ai vrut să fii tu, iar eu,
roșu de apus și galben de stele.
Ai împrăștiat cu mâna-ți transparentă
zăpada-mi din plete și toate gândurile 
au fugit pe fereastra deschisă.
Mi-ai înflorit de bucurie 
când am umplut fântâna cu vise
revărsând lacrimi peste pământ.
M-ai încolăcit cu brațe lungi
lăsându-mi doar cuvintele să evadeze.
Miroși a proaspăt și a durere... primăvară!
Iartă-mă, așa sunt eu...
înainte de a muri, trăiesc,
înainte de a vorbi, ascult.
Și doar când apari ...
înainte de a iubi, rănesc.

sâmbătă, 17 martie 2012

Dor de mare


Mi-e dor să mă pierd
în imensitatea mării,
acolo, la orizont,
unde cerul se-alătură de mare
într-o combinație de imaginație și visare.
Ritmul valurilor albe
mi-aduce liniște și senin,
e ca un vis în așteptare.

Acolo, unde apa se rotește
în sensul vieții și al iubirii,
sublimă armonie ...

vineri, 16 martie 2012

Metamorfoză


În care colț din ceruri se-mparte felia fericirii?
Și unde se ascund zilele cele mai frumoase?
Câte-s pe lume fapte bune și câte sunt deșarte?
Căutăm mereu altă definiție pentru viață.
Și ce e viața?
Doar suflare și emoție,
zâmbet și îmbrățișări, scuze și lacrimi,
perpetuu spectacol de sentimente.
Muzica respirației te îndeamnă
să te-ntrebi ades
cât îți mai pasă de tine...
Descoperi diferențe, înțelegi apoi că adevărul
e întotdeauna altul pentru fiecare.
Nimeni nu-l știe, nimeni nu l-a descoperit.
Minunea mare ești chiar tu.
Și nu ești spectator, ci actorul de pe scena vieții,
în aceeași veche piesă în 3 acte:
botez, nuntă și moarte.

joi, 15 martie 2012

Raritate


E rară inima
ce sfânt altar
ridică în ventricul,
puține vetre de suflet
coc pe îndelete
pâine bună.

 ...








Michele van Cotthem - Mur

miercuri, 14 martie 2012

Dacă...


Dacă spusele mele ar putea schimba lumea,
aș trăi în fiecare zi cioplind un loc mai bun.
Nu s-ar mai nărui ziduri în inimă
și n-aș mai sta în același loc.
Aș rupe lanțuri și aș răscumpăra vieți.
Aș trăi cu fiecare pas mai departe de mine.
Aș aduna clipe și vise spulberate,
aș face totul un pic diferit...
 În fiecare dimineață
s-ar auzi ecoul unui cântec bun
și oamenii s-ar elibera din închisorile minții.
Fericirea n-ar mai fi de neatins,
mâinile n-ar mai rămâne întinse în van.
Lumea se schimbă oricum,
dar rămâne în același loc.

...

Salvator Dali - Galateea des spheres

marți, 13 martie 2012

Foc


Trupul tău, fluture uriaș, străbate dantela de dor a cerului, aruncată peste drumurile întortochiate ale destinului meu și atunci fiori mă cuprind. Ajungi la mine prin roua scânteietoare a privirilor, până la tâmpla fierbinte ce freamătă de bucurie că ceasul a stat dintr-o dată. Cu mine-n brațe, treci pragul fosforescent al timpului de nisip în care s-au amestecat stele licărinde. Și roua pâlpâie până târziu, rouă de stele, rouă de pleoape... Contururile trupurilor se multiplică în vâlvătăile iubirii, limbi de foc ce se întețesc continuu ca o explozie de stele. Semnul tăcut al brațelor tale mi-arată drumul liniștit spre stelele ce ard. Mâinile se transformă într-o catedrală de alabastru în care pâlpâie candele albe. Brațele-mi te cuprind ca pe o fărâmă de viață fermecată după care am tânjit...

duminică, 11 martie 2012

Oameni

Oameni,
pioni pe tabla de șah,
cărți de joc împrăștiate...
Selecție accidentală,
drum fără țintă, fără sens,
aceeași direcție - mai departe.
Neliniști, neîmpliniri, timp ucis...
Fiecare clipă, viață mai puțină...
Oameni,
somnambuli în propria viață,
așteptând dimineața trezirii,
imitând trăiri și vise,
interesați de bani și faimă,
falși indicatori ai extazului.

Oameni,
colivii pentru suflet,
sisteme de valori răsturnate,
vieți haotice.

Zeii aruncă iarăși runele
și ne lasă pradă hazardului.
Orbecăim și nu știm
unde și de ce mergem...
...

sâmbătă, 10 martie 2012

Nu pot trăi fără vise

Îmi învelesc sufletul cu vise
adunate din colțuri de cer.
Nu pot trăi fără vise,
le strâng sub pernă,
le împăturesc bucată cu bucată,
le adun picătură cu picătură
până se transformă într-o mare,
o mare albastră ca cerul de vară.
În valurile ei, voi așeza cândva
bărcuțe de hârtie mototolită,
file de carte nescrisă.
Voi încerca așa să le transform în amintiri
ce vor pluti deasupra nisipurilor mișcătoare
cu întrebări nevindecate și ispite ale necunoașterii.
În drumul meu printre stele
am tot adunat culori și simboluri
pentru viață și timp...

Rassouli - Divine grace
oil on canvas
36"x 48"

vineri, 9 martie 2012

Ascunde-mă


Învelește-mi trupul în catifeaua nopții
ochilor tăi înfometați. 
Mușcătura lacrimii ia forma zorilor de zi la orizont, când flăcări înalte rup cerul
în culoarea iubirii.
Ziua e condamnată la fugă și timpul se clatină, zguduit de bucăți din trecut.
Brațele se încrucișează în duel de îmbrățișări amestecat cu foc mistuitor de stea.
Ascunde-mi strălucirea pielii în colțul ochilor și-n zâmbetul ce risipește secrete pătate cu lacrimi.
Dragostea e o schiță făcută de mâna unui pictor ce are-n suflet tot. Și răni și aripi.
Închide ochii și ascunde-mă în strălucirea lor mângâietoare, e închisoarea unde vreau să-mi petrec restul vieții. 

Și-atunci când îi vei deschide, lasă-mă să văd cerurile.
Lauri Blank- With passion

marți, 6 martie 2012

Prizonier al poveștii

Cerneala îmi acoperă hârtia albă, întunecând-o. Mă întreb mereu cine e cel ce-o varsă. Nu-l văd, căci stă ascuns în întuneric. Îi aud doar râsul, încerc să îl găsesc, dar mă trezesc rătăcind prin noapte. Întreb vântul și strig Lunii, degeaba... E o suferință dulce-amară, tare-aș fi vrut să pot termina povestea acum. Dar el e împotriva mea. Îmi zgârie timpanul râsul său și îmi amestecă gândurile. Sunt singur în luptă, însă tot simt emoțiile mulțimii în fața vieții, fantezii reflectate în oglinzi ce sparg pereții viselor. Hârtia devine întuneric și sufletul alunecă departe...
 









luni, 5 martie 2012

Semnul

Multe s-au spus și se vor spune, dar nu a mai rămas mult timp. Suntem împiedicați să înaintăm și parcă trăim un vis în reluare. Aducem încă cele mai vechi amintiri aproape, adevăr care a fost și va fi în noi întotdeauna. Nimeni nu poate schimba acest adevăr, ar însemna să ne nege existența. Cu toate astea, mulți încearcă să o facă, e greu să facă față, căci sunt prea multe în joc. Suntem semne în cartea mare a Vieții și despărțim capitole, păstrând anumite cuvinte pe hârtie pentru limpezirea privirii celor ce vor înțelege că istoria de cele mai multe ori nu e dreaptă. Sunt cuvintele ce vor înflori în lumină roze albe, pure.

 ...







Vladimir Kush - Bookmark

duminică, 4 martie 2012

Cercul


Suferise până la predare. Și poate mai mult. Nu mai găsea putere de vindecare. Se îndoia de ceea ce fusese odinioară, căci pierduse prea mult. Și-ar fi dorit să fie acum, când parcă și vânturile-i suflau împotrivă, o căprioară alergând printre dealuri. Ar fi alergat prin păduri și peste râuri singuratice, departe de ce se temea mai mult. Nu mai putea picta ceea ce fusese. Nu mai putea delimita vecii de stâncile munților ce îi vedea în depărtare. Cândva zburase de pe stânca cea mai înaltă, iar acum o privea ca pe ceva de neatins.  Urcase pe ea ca om, mai mult ca om ce nu se temea de zbor, căutând iubirea ce știa că e totul în toți. Nu se temea pe atunci de rănile din tălpi și zgârieturile ce le adunase în urcare. Culorile și formele lor îi adânceau mai mult dorința. Azi, mai păstra îngropate în adâncul privirii, toate bucuriile ce treptat se transformaseră-n dureri. Nu le simțise puterea căci o cuprindeau cu aceeași stare de amețeală. Pierduse mult primind și primise mult pierzând, clipă după clipă. Lăsase în urmă gânduri și sentimente sublime. Soarele rotund o mai ridica la viață, amintindu-i că locul ei e acasă, în lumină. Ochii mai căutau în oglinzi de apă ceea ce fusese odată. Și atunci își spunea ca să nu uite iar, că iubește pădurile și pajiștile pline de verde, cerul albastru și munții înalți ce-l străpung. Din acest verde-albastru își lua puterea, prin ochi și prin inima plină de recunoștință pentru toate câte erau. Ancora gândurilor-i rămăsese înfiptă în suflet și nu o lăsa să se piardă. Gardianul inimii îi păstra aprinsă candela vieții. Niciodată nu-și trădase inima. Adunase liniște și frumusețe, gânduri nobile și zâmbete, bunătate și armonie, cât pentru toate viețile.
Acum simțea până în sânge biciul vânturilor ce încercau să o biruiască suflându-i împotrivă. Pornise singură pe drum și o înconjurau cețuri de teamă și durere. Ochi sălbatici o urmăreau atenți. Nu se oprea, chiar de auzea glasuri ce-i șopteau să se întoarcă.

 ....

Steven Kenny - The circle
oil on canvas 30x30 in. 2008

sâmbătă, 3 martie 2012

Gândesc, deci exist?


Vin întrebări de peste timp,
aceleași întrebări puse de oameni
ce au îndrăznit să caute adevărul.
Aceeași idee în sute de ani.
Prima idee.
Realități, viziuni, din trecut spre viitor.
Lumea a dispărut, întrebările au rămas.
Nu s-a schimbat nimic.

  ...



Steven Kenny-Fledge
oil on linen 18x24 in.
2005


vineri, 2 martie 2012

Vibrația iubirii

Înmoi cuvintele în pacea adevărului și înțelegerea apare de la sine. Când simt dureri și nu le pot pricepe, nu mai irosesc idei, căci între ele poate fi cheia de la ușa divinității. Am darul de-a vorbi cu gândul și mintea încearcă să desfacă nodurile vieții. Mă eliberez de ce nu pot să fac și simt cum pătrunde în interiorul meu vibrația iubirii. Contemplu cerul cu strălucirile sale și sufletul se umple de lumină. Cuvintele se opresc în pragul buzelor. Sunt prea înguste treptele pe scara gândurilor mele. În liniștea profundă, iubirea strălucește ca o stea.

joi, 1 martie 2012

Eliberare


Avea un fel blând de a iubi mai mult, avea ceva al ei, binecuvântat. Fusese războinică demult, în timpuri de început, iar acum purta lumină. Fusese sclavă și pradă, dar acum nu mai trăia viețile altora, căci învățase să le dea vina înapoi. Puțini erau ce ce știau cu adevărat cine era. Purta în interior un suflet puternic, ce urma un drum greu și puțin ales. Luna îi era soră și îi dădea curaj, o învățase să fie liberă, căci timpul ei venise. Și puterea ei era bunătatea.
Se vindecaseră rănile vechi ale trupului, de dureri ce-o măcinau în vremea când era izgonită de timp. Vocea sufletului mai șoptea uneori, amintind despre răscrucile de drumuri în care luminau în jurul ei flăcările pâlpâitoare ale iubirii. Am fost căutarea, încercând să înțeleg ce nu se făcea înțeles, am fost călătoare  pe drumul nesfârșit al iubirii veșnice. Am devenit mai puțin crescând și am avut nevoie de confirmări ca să pot merge mai departe. Am experimentat în detaliu tot ce mi s-a părut important la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu.
Luase înapoi tot ceea ce era de luat de la viață cu riscul rănilor adânci din inimă, reușind să curețe în jur mulți ani de masacru. Ascultase șoaptele vântului din zori de zi și pornise în călătorie. Călătoria ei. Își găsise propria cale. Era de-acum în picioare, liberă, și urmele pașilor săi se întipăreau în nisipul veșniciei. Pași rari, pași mici, ușor și greu deopotrivă.
...

Michelle van Gotthem - Le pas