luni, 31 mai 2010

Linişte distrugătoare

Poate să omoare această "linişte" roz,
zâmbetul bonom, peste tot afişat, al celor ce-au promis bunăstarea mulţimii ce acum înghite-n sec?

Mulţime ce, mereu înşelată, a tras jugul neamului cu amar şi greu...

Masa bogaţilor se încarcă şi străluceste de la şiragurile de mărgăritare din sudoarea celor curaţi şi obidiţi.

Ochiul ager, treaz, în umbra unui colţ, veghează fără odihnă şi caută un glas ce ar vrea să ridice măcar cu un deget mai sus, crucea făcută din oasele neamului mort şi înviat de sute de ori.
Pe ţărâna, pe bobul de grâu şi-n fântâna adâncă din ochii Anei, a lui Gheorghe, Vasile , Maria....

Ne-am înşelat de-o mulţime de ori şi mergem înainte fără s-ascultăm cum şuieră vântul subţire prin osul strabun de sub cruce!

Câţi ani pe umeri vom mai purta tăcere şi câte amintiri vom mai avea-n simţiri?
În oamenii ce tac mereu zace dinamita şi ochii umbroşi măsoară atenţi.

joi, 27 mai 2010

Liber





Merg cu mainile ridicate spre miscatoarea lumina si schimb in cantec cuvintele. Trec intai peste limbile de pamant spre discul solar ce isi roteste aburii.
Incep sa cant cu pieptul desfacut si-ntorc privirile in jur:
"Liber sunt aici in muntii acestia vesnici,
Liber voi fi mereu,caci munte sunt in sufletul meu!"

miercuri, 26 mai 2010

Destin hoinar



Coboram inlauntrul nostru, incet,
Ca intr-o fantana limpede
Unde clipesc toate stelele noastre dragi.
Toate amintirile.
Vine vara si cerul a ramas limpede,
Ca o nestemata care-si picura lumina
Si in ochii tai, ce imi vor fi calauza
Multa vreme de acum...
Ma-ntorc la tine, te caut si totul
Ma-nfioara de indoieli de-o clipa.
Inima, langa tine, uita de tot ce-o doare,
Nostalgii risipite, ochi ce-au mintit.
Uitarea mi-a facut din ganduri stele.

Destin hoinar...unde mai vuieste atata dragoste
Ca in sufletele noastre?
Hai sa tesem haine de iubire ce ne vor incalzi
La focul stelelor.
Ganduri tainice ce ma incalzesc...

Incertitudine

Primavara aproape ca-i nebuna!
Rostogoleste sfere vegetale
In urma oamenilor ce alearga
Cu soaptele-n picioare si desculti.

Dac-as fi stiut de mult cum trebuia sa fiu
Cladeam castele de nisip iubirilor colorate
Faceam avioane din hartie sau le prindeam fluturi...
Din iubire, din sete mangaiam...

Astept

Acum, spre seara, cand totul se apleaca pe-o parte
Jumatate lumina, intuneric restul
Pana departe azvarlu lumini
Din turlele mainilor mele albite.
Simt aer de piatra din drumuri in mine,
Din drumuri de seara.
Si arborii fac roata, in jur, langa piatra.
In roata lor verde dorm pasari.
Ca un trunchi de stejar stramosesc
Neclintita, astept.
Va trece seara aceasta plina de pasari...
Catre zori se vor strange incet,
Constelatiile viselor mele.
Voi ramane-n lumina s-astept.

Tineretea sa-mi stea in fata doar
Ca s-o infrunt cu un par,
Cu o privire, un fulger, un zbor.

Suflete în formă de inimă

Aceeași muzică, aceiași oameni pe care îi iubesc.
Noi toți împreună.
Oameni cu același suflet, aceleași gânduri, aceiași ochi și același format de inimă.
Suflete frumoase, păsări călătoare.
Simt o febrilă mișcare în interiorul meu, ca și cum cineva îmi înregistrează bătăile de inimă.
Mai mulți oameni așteaptă intrarea muzicii peste aceste bătăi de inimă.
Muzica e ca un val de mare peste care picură ca dintr-o stație de amplificare țipătul vesel al pescărușilor.
Timpul s-a oprit.
Mi-aprind o țigară. Sunt fericită.
Am căutat o stea care să-mi semene în singurătate-mi. Am găsit o galaxie.
Mi-am regăsit liniștea.
Ascult tăcută cântecul.
Descopăr pe zi ce trece strania legătură în care credeam cu atâta ardoare. La fiecare pas descopăr mirosul miraculos al dragostei pentru oameni.
Liniște și lumină. Suflete în formă de inimă.

vineri, 21 mai 2010

Cand?

Cand o sa ajungem sa ne spunem
Curat toate cuvintele?
Cand o sa se curete toate orasele?
Cand voi obosi?
Cand vom merge pe strada goi?
Cand o sa ne privim cu fruntile ridicate?
Cand nu ne vom mai framanta mainile?
Cand o sa stim bine ce avem de facut cu ele?
Ce avem de facut cu ochii, cu trupul,
Cu cerul, cu soarele, cu pasarile care ne misca cerul
Cu pestii care ne tremura apele?
Cu chipurile noastre pline de atatea intrebari?
Vom sti candva sa preschimbam in cantec ganguritul cuvant
Intai incet, apoi din piept
Ca un final de simfonie?
Asteapta o poveste sa fie sapata de daltile buzelor...

Cat ne iubim...




Strangem sub o cupola
Cu nuante de albastru,
Toate gandurile noastre
Si privirile cautatoare.
Ne privim mainile si
Le intrebam cat sunt de obosite...
Atunci salcamii incep sa-si fluture
Rostogolite miresme orientale
in cantec ce urca spre soare.
Si ne iubim pana cand obosesc salcamii
Rascoliti de fosnete
Si roua se preface-n curcubee
Ne iubim dezveliti sub cupola albastra
Pana tarziu...

duminică, 16 mai 2010

Gânduri






O să murim încet în tăcerea noastră...
Cu degetele mele de copil înrăit,
tremur pentru orice lumină, subit,
Cât sunt de puternică?
Sau cât sunt de slabă?
Am un iubit cu care cutreier un parc...
Mă legăn pe-un vârf de copac,
de parc-aş avea între mâini
întreaga pădure de-acas'.
Undeva între. Mereu undeva între.
După ce voi obosi cu gândurile de mijloc
am să mă-ntorc în oraşul copilăriei.

Aripi



A-nceput să mă doară spatele, de muguri de aripi.
M-am învelit într-un umed cearşaf
să-mi treacă durerile.
O să am aripi albe şi mari, libere,
ziceam şi-mi muşcam buzele...
O să am nişte aripi albe şi mari
să merg până dincolo în oraşele albe
unde cu toate că nu plouă niciodată,
nu e praf şi e multă linişte.
Acolo tot cerul e un soare rotund,
rotitor şi sonor.

Soare

Frate soare nu te doare
Cand sfasai noaptea?
Cand ti se scurge pe raze
Sangele zdrentelor negre?
Mai ramai sub zare
Frate soare!