joi, 25 martie 2010

Țăranul și Dumnezeu

Lui Dumnezeu de sat îi este dor și de mirosul pâinii din cuptor. Câmpii mănoase noi vă așteptăm în piețe pline din orașe...
Pornește iar țăranul cu plugul la arat,
se-ntinde lin câmpia cât o cuprinzi cu ochii. E vremea bună pentru semănat,
din cer bogat de ploaie iar cad stropii.
Va fi un an mănos de-o să muncească toți, țăranul știe una, să muncească,
cu drag să tragă brazda din măruntaiele pământului străbun. El dacă vrea, ridică orgi de aur, bogate spice pentru trup
și câmp aprins de maci pentru suflet. I-e mâna bună, gândul e la fel, acolo-i numai el și Dumnezeu printre stropii de ploaie pentru grâul său. Înalță catedrale-n câmpul larg deschis și o pâine albă îi este căpătâi, știind de un veac ce trebuie să facă, așa cum doina o cânta la fluier, la fel și caii ce trăgeau la jug ca în legendă. Pe ai lui copii țăranul îi învață ce-i mai de preț, să nu mai fugă nimeni la orașe și satele a vatră să miroasă, a grâu curat și copt, ogrăzile să fie cuib de păsări blânde, în coamă, satul să deșire miresme dulci de pâine la cuptor.
Țăran străbun, fii bun cu noi! Când vine vara, grâu-i curcubeu și câmpul turn de fildeș pentru zeu, miros curat de doine, cântec sfânt, de parcă Dumnezeu a coborât iarăși în case.

duminică, 21 martie 2010

Schimbare

Am iubit întotdeauna singurătatea, dar de la o vreme simt nevoia să-mi cântăresc iubirea și dragostea de oameni. Nu pot spune dacă acesta este un lucru bun... s-ar putea să nu fie.
În ziua de azi, avem nevoie de comunicare. Numai prin ea putem trece
de sentimentul acesta de singurătate care ne frământă. Și totuși tac, așteptând schimbarea.
Până atunci... pictez cuvinte.

duminică, 14 martie 2010

În două


Era făcută din două făpturi total diferite.
Una gingașă care căuta mereu alint, îmbrățișări
și cealaltă aprigă, plină de contradicții.
Se oprea uneori o clipă, cuprinsă
de un sentiment de dragoste și liniște.
Alteori, era cuprinsă de sloiuri de gheață,
ca de o carapace de nepătruns.
Tinerețea sa era izvor de inspirație al multora
și ei îi inundau drumul cu dragoste.
Se îmbrăca cu cele mai plăcute culori,
era admirată și curtată, neștiind că trufia aceasta
o ducea pe drumuri periculoase.
Gânduri amare o sfâșâiau și nu înțelegea de ce.
De ce ea? De ce i se închid toate drumurile, toate porțile, când ea îmbracă sufletul în haină curată și-l poartă senin. A aflat târziu că și gândurile altora rănesc...și sfâșîie până la os.
Sufletul și-l împrăștiase deja, era făcut din două făpturi total diferite. Ea, cea adevărată, se pierduse pe drum...

vineri, 5 martie 2010

Portret



Demult ți-am făcut portretul
în inima mea...
La extremități am așezat
șoaptele, bătăile de inimă
și lacrimile, stele căzute.
Ochii-ți privesc neclintiți înainte
și mă încurcă printre gânduri,
dar eu pictez în continuare
sperând că voi afla
ce simți în suflet.