Orice zi e o rătăcire fără tine...
Răsună cântece în noaptea albastră și încerc să-mi alung înfiorarea.
Știu că vom fi mereu din aceeași tulpină, prelungi, împinși spre visul curat de lumină. Un ecou cristalin, iubire de-a pururi prin timp. Mereu.
Descoperă surâsul tău, străin mie și vezi de câte ori și câte clipe mai poți trăi fără mine...
Tu nu știi câte nopți te-am visat fără să fi lângă mine. Gândește-te dacă mai poți să înfrunți tristețea asta a ta, cu sunetele distante ale șoaptelor mele.
Ochii mi s-au aprins în infinit și în visul printre stele am cules steaua mea. Dorul de tine mă preschimbă într-o dulce miere prelinsă pe buzele tale.
O chitară își cântă surghiunul ca pe o durere implacabilă și mă întreb de ce trebuie să fie așa. Ea e sufletul meu. Și încă mă întreb de ce trebuie să fie așa? De ce nu poți fi toată vremea tu chitara mea? Eu nu am nicio vină...
Sunt singură și scriu. Ascult muzica și scriu. Pictez cuvinte. Uneori sunt numai vis, dar mi-e albă lumina și luna îmi încălzește palmele surâzând. Și sufletul. Și atunci realizez că iubesc până și tăcerea ta.
Mă revolt pentru că lumea, dincolo de culorile ei, este încă mică atunci când e vorba de clică. O clică a bârfei și a intrușilor în viața noastră. Oamenii trec mai departe cu durerile noastre în picioare, le calcă și nici nu știu că e vorba de viețile noastre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu