Eu te caut sa-ti spun o vorba de iubire. Visele se-aduna toate si marea infloreste crizanteme pe mal.
Tu te-neci in prea seninul cerului si mirosuri de fum dau navala.
Te voi mai cauta multa vreme, obosita de noptile de singuratate.
Un colt de stea iti acopera zambetul si un altul te invaluie.
Zambetul bun da tarcoale.
Crizanteme albe sunt valurile de mare.
Vreau sa-ti vorbesc despre piatra tacerii si despre gandurile mele de dragoste.
Pentru tine cum e viata?
Ranile tale s-au vindecat?
Sa nu uiti niciodata urmele adanci pe care ti le-am lasat in suflet.
Unda de melancolie din glasul tau ridica roiuri policrome de frunze, podoabe ale toamnei.
Ochii tai aprinsi de febra singuratatii sunt lumanari inaltate la mormantul primelor noastre iubiri.
Ai fost un vifor in sufletul meu si ecoul lui nu s-a stins nici acum.
Perdele de dor ma cuprind si ma lasa la marginea cetatii, frunzarind toamna.
Ce doruri mi te mai cuprind?
Suntem departe unul de altul, dar ne leaga atatea amintiri incat nu mai este loc de ploi, nici de bucurii.
Mugurii noi ai unei alte iubiri ne apar si nu stiu daca va fi mai bine sau mai cald.
Iesi la fereastra si respira dorul ce-l trimit in ravase aprinse.
Sper sa gaseasca ecou in inima ta albastra.
Te voi avea din nou si te voi mangaia lasandu-ti urme mari de frunze de toamna.
Ea ne-a unit cu frunzele ei multicolore, acoperindu-ne dragostea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu