In noaptea albastra, luna canta si dansa in jurul nostru si cerul isi intindea aripa de stele.
Repetam aceleasi cuvinte din vise curate spre lumina. Iubire de-a pururi.
Ochii se aprindeau in infinit si straluceam. Din departari primeam lumini de foc.
Ai venit incet si mi-ai descoperit duhul si setea de dragoste. Setea de viata.
Taramul iubirii e ca un veac de taceri si totusi ti-aud ecoul cristalin.
In steaua ce doarme pe fruntea ta se topeste dorul meu ca intr-o vale a plangerii.
Te visez ca pe o stranie nalucire si tu nu ai vazut cum vise de nor trec peste lumina visului dintai.
Te-am cautat mereu pe drumul de ieri. Prin noapte si vis.
Te-am cautat ca sa-mi umezesti privirea si te-ai intors cu un smarald.
Un izvor de roua si totusi nu crezi in stralucirea lui.
E minunat, l-ai asezat in palma mea si-acum taie stralucirea soarelui.
Mi-a incalzit mana si mi-a albit lumina.
Chipul tau, pe cerul uitat, se contureaza ca desenul unei palme in care nu vreau sa cred destinul.
Si totusi....te caut cu mainile prin intuneric ca pe o cana cu apa.
De unde s-a strans atata sete?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu