joi, 9 iunie 2011
Neputință
Îmi vine mereu să mă-ntorc, dar peste tot aceeași copaci înalți, cu îngrămădirile de frunze care încep sus, departe, peste înălțimi. Aceeași copaci, cu scoarța ca din fier forjat sau ca piatra templelor dacice. Îmi vin mereu să mă-ntorc, dar peste tot aceeași copaci. Ziua crește galbenă și rotundă, albă și galbenă, rotundă și albă. Se tot rostogolește lovindu-se de trunchiurile acestea ca din fier forjat sau ca din piatra templelor dacice. La fiecare lovitură, după zbucium, cad din galbenul rotund, din albul rotund, din albul galben, fluturi tremurând până când rotundul dispare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu