duminică, 10 aprilie 2011

Decebal



Din poarta sufletului tău
mereu beau apă de izvor,
alunecând cu gândul spre
credinciosul tău popor
care te-a iubit, răstălmăcind ritualuri
vechi, de tălmăcitori ai soarelui
încălzitor de suflet.
Lângă poarta aceasta
îmbibată de istorie
mă aplec cu un buchet de flori,
recuperând fărâma de memorie
în aurul zilei.

3 comentarii:

  1. Viaţa asta-i bun pierdut
    Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
    Şi-acum ar vrea un neam călău
    S-arunce jug în gâtul tău:
    E rău destul că ne-am născut,
    Mai vrem şi-al doilea rău?

    Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moş îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănţuit.

    Cei ce se luptă murmurând,
    De s-ar lupta şi-n primul rând,
    Ei tot atât de buni ne par
    Ca orişicare laş fugar!
    Murmurul, azi şi orişicând,
    E plânset în zadar!

    Iar a tăcea şi laşii ştiu!
    Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
    Să râdă! Bunii râd şi cad!
    Să râdem, dar, viteaz răsad,
    Să fie-un hohotit şi-un chiu
    Din ceruri până-n iad!

    De-ar curge sângele pârău,
    Nebiruit e braţul tău
    Când morţii-n faţă nu tresari!
    Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
    Când râzi de ce se tem mai rău
    Duşmanii tăi cei tari.

    Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
    Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
    Zamolxe, c-un întreg popor
    De zei, i-am întreba: ce vor?
    Şi nu le-am da nici lor pământ
    Căci ei au cerul lor!

    Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
    E rău destul că ne-am născut:
    Dar cui i-e frică de război
    E liber de-a pleca napoi,
    Iar cine-i vânzător vândut
    Să iasă dintre noi!

    Eu nu mai am nimic de spus!
    Voi braţele jurând le-aţi pus
    Pe scut! Puterea este-n voi
    Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
    Că zeii sunt departe, sus,
    Duşmanii lângă noi!

    RăspundețiȘtergere