Iar a venit pasărea neagră ţipând, dând din aripi ca un cioclu care strânge negre seminţe de pe morminte. Stau liniştită, ronţăind gânduri şi cerul se lasă tot mai greu şi sumbru peste păsări ce dispar în haosul iscat. Te întreb pasăre urâtă şi ciugulitoare a gândurilor urâte de unde vii, pe cine cauţi? Tu stai pândind să vezi de-mi este greu, nu îmi întinzi nici apă, nici străluciri de stele. Te faci ca nici nu ştii cine sunt eu...
Urc dealul de piatră arsă, plumburie, apoi mă răsucesc şi cad. La fiecare pas mă tot pândeşti şi ai vrea să nu se ştie că s-a oprit nisipul ars în ceas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu