vineri, 2 noiembrie 2012

Arome de toamnă


Mi-ești vânzător de curcubeie,
le depozitez în picturi naive
între două lumi.

Înmoi pensula în ploaie,
în resturi de nori,
adun versuri în gând,
vrăjită de același vis
cu o pădure  fermecată,
stejari bătrâni,
cu coroane în formă de inimi
învăluite de un abur...
ca de un suflet.

Știu doar că e toamnă,
Copacii luminează
galben, roșu,
pe dinăuntru,
pe dinafară.

Mă încăpățânez
să pictez  litere mici,
subțiri și colorate,
 pe aburul ce tare seamănă
cu sufletul tău...

Tresari, învăluit de arome tomnatice,
parfum de mere coapte și pâine caldă.
Miroase a pace. A iubire
zidită-n coajă de stejar.

Dau ecou visului,
încercând să păstrez șapte culori
pentru curcubeul perfect.
Și-o să-l împart cu tine,
câte o culoare în fiecare zi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu