vineri, 2 noiembrie 2012

Detalii

În fiecare copac,
o vioară cântă
neauzită de nimeni.
Nici nu o să crezi...

Există copaci
ce-n miez de noapte
își ridică rădăcinile
cu crengile lor mari și suflecate
și o pornesc la drum prin vise.
Există copaci
ce de-atâta râs
și tril de privighetoare,
devin poeți.
Există copaci
ce-și răscumpără păcatele,
devenind simple cadre de pat.
Și mai sunt copaci
ce zboară printre alți copaci
zi de zi, iar noaptea
se întorc în pământ.

Și nu, nu am uitat...
Sunt și copaci
ce plâng în culori
toamna.
Ochii lor văd
până departe acum.
Știu cine și unde sunt.
Și cad pe gânduri.

Poate că într-o altă lume
din viori se fac copaci
și cadrele de pat înmuguresc.
Poate...

Ei sunt copacii ce iubesc
așa cum respiră.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu