Sâmbure de lumină

Sâmbure de lumină mi-ai încolțit pe geană și fluturându-mi ființa în rochia albă, largă, alături de tine, în aer și în lucruri pun raze de gânduri și căldură de suflet. Îmi vine fața tristă să mi-o aplec pe-un umăr, un șir de păsări albe pe cer întins să număr și-apoi visarea ca de ceară să o topesc în focul strălucind rubin.
Un chin într-un rubin...
Ne dăm mână cu mână și pletele bătute în dimineți de vânturi se vor topi în aur incandescent la poarta zilei ce în larguri se deschide. Întreaga dimineață spre care am tânjit cu verde zmălțuit, cu râs mărit de copil, cu ochi mari, cu față curată, viață adevărată e aproape. O nesfârșire albastră ne îmbracă cerul larg și noi, râzând, o constelație o vom aprinde nouă, să strălucească caldă alături cu infinitul.