Dor de stele

Rupând din mine stele suple
și rumegând alean de dor
sorb oasele de păsări mute,
coborâtoare în pridvor.
Din ghețuri blânde mă cobor
pe rug de stele și de dor,
oftează clipa pe o muchie
de floare albă sclipitor.
M-asemăn cu un vas pe ape,
spălat de valuri care mor,
din cercul clipei leapăd vise
spre un prohod în veci pe zbor.
Se năruie imagini de cobalt peste zare,
se-aprinde un foc pe gene blând
și-n noapte de pe buze sorb
răcori șuierătoare din cuvânt.
Și vorbe dor și se ridică
în flăcări, volbură și fum
și aștept în fiecare clipă
să mă aprind suind în vânt.
Din roi de stele ce sclipesc
pe bolți ascunse mă cuprinde iar
un dans amețitor, o șerpuire
de vână sacră ce frământă zările
cu întrebări, răspunsuri fără noimă
ce ascund în noapte stranii ploi.
Furnici de dor încet cuprind
iar iarba visurilor mele,
te vreau aici și mă frământ
în dorul meu spre suple stele.