Și știu c-am fost bărbat călare
cu sabia căzând de-atâta epuizare
și știu durerea ce-a pulsat în mine
și apăsarea armurii o știu prea bine...
Mai știu c-am ridicat pumnul spre cer
când mi-am strigat iubirea tot la el
și numai calul negru tovarăș l-am avut
atunci când am pierdut cum n-am crezut.
Și am văzut și sânge șiroind
și sufletul mi l-am văzut plutind
jurând să-mi regăsesc iubirea,
chiar de știam că-mi pierd nemurirea.
Mai știu cum între lumi rătăceam drumul
adulmecându-i dragostei parfumul
și știu că am ieșit învingător într-un duel
cu răni pe trup și-n suflet roș măcel,
dar am ales Iubirea să-mi fie călăuză
și-un suflet alb de fată - eternă muză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu