vineri, 9 octombrie 2009

Pași


Nisipul curge în clepsidră
amestecând viața cu visul
și caut un loc de taină
unde să-mi ascund iubirea.
Am păstrat-o ochi până mai ieri
și-n vârful degetelor,
dar s-a pierdut mereu printre iluzii.
Îi caut în fiece noapte altă casă
unde-ar putea fi în siguranță,
însă mă poticnesc în visele
ce mi-acoperă realitatea
când nimic nu mai are contur.
Și-atunci piciorul stâng
pășește după ce drept,
bâjbâind în noaptea țesută cu cer
ce mă izgonește în întuneric.
Inima pulsează sânge și suflet
pe drumul lung ce se desface
sub pași.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu