Rugăciuni dintâi și din urmă
vom duce mereu
cu strigăt nevinovat de înger
acolo în inima țării,
împrejmuită de munți bătrâni.
Presimțirea durerii purtată pe aripi
se întoarce în suflet
ca un cântec alb, cunoscut de mult,
ca o bătaie a inimii trecute
din tată-n fiu și fiică.
Rămâi aici frate, prieten și părinte... Memoria trează nu ne va lăsa
odihna nopții, bucuriile întregi. Întotdeauna o vom împărți
pe jumătate cu tine.
Pământul cu liniștea și întunericul său
te va purta mereu
spre lumina tinereții noastre.
Îți sărutăm cu muțenia durerii,
fruntea singură, bună, părintească.
Rămâi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu