Căutare

Prin scânteia sufletului meu trec lungi ghirlande de flori argintii, luminând drumul pe care calc căutându-te. Dau mai întâi de pierdutele oftări și într-un târziu, nimeresc pe steaua la care am visat în atâtea nopți de balans la atâtea gesturi de tandrețe. Mă uit în ochii tăi și văd păsări triste zburând la ora amurgului. Se face seară și sufletul se îndoaie după o ultimă stea-speranță. Ochii sunt plini de valuri înspumate din marea ce vuiește de singurătate. Te caut în toate aceste triste nopți și dacă te voi găsi, mâinile devenite păsări vor zbura spre cer ca să aducă flori ce vor naște la tâmple argint adunat din clipele de surghiun. Ești departe încă, atât de departe, și fumul și ceața și frigul ne despart. Am să aștept suspinul tău ridicat peste zări, aproape pierdut în țipătul păsărilor. Te ating însă semnele mele de dragoste și roua ochilor tăi e o născocire a clipelor de durere. Trec toate ca viața, ca fumul iernii fără zăpadă...Gândurile sunt corăbii ale singurătății și lacrimile înfundate în oftări prelungi se transformă în valuri de mare înstrăinată de atâta furtună ce se împletesc cu unde înspumate de timp. Și totuși ghirlande de flori mirositoare îmi fixează primăvara-n păr. Se ridică de peste tot primăveri noi, învolburate de flori, ca niște valuri de mare ce se sparg la țărmul unde iubirea e o cărare strălucitoare de diamant. Te vreau în brațe val de mare ce se sfărâmă-n stânca ce o port, te vreau în suflet albastru infinit de dragoste și dor, te vreau în spumă să îneci păsările speriate ce strigă rotindu-se. Târăsc după mine vise albe ce se amestecă cu verde-albastrul din zenit, târăsc după mine viața.