Creativitatea întregește sentimentul de libertate. Nu îmi mai este teamă de mult, nu mă mai simt închisă-n trup neputincios. Nu mai aparțin nimănui, nici chiar mie însămi. Și totuși...uneori, am simțit și mai simt gustul tristeții. Târziu am aflat că libertatea are două capete. Primul strigă libertatea ideii, a rostului, a omului ce se bucură de propria individualitate. E libertatea ce odată atinsă aduce ușurare și fericire mare. E detașarea de tot ce este în jur. E eliberarea de lucruri. Dar incompletă, această libertate aduce tristețe. Aduce singurătate și gol în suflet. Libertatea trebuie să aibă un scop, un sens, să fie o realizare, ceva creativ, ca de exemplu... libertatea de a scrie. Deschizi deodată ochii în libertatea mult visată, vezi că ești liberă, descătușată, că nu mai sunt lanțuri, nici închisori, ești doar tu și cerul înstelat, doar tu și ziua caldă...și unde te duci? Unde trebuie să te duci? Brusc te cuprinde tristețea. Ce cale să alegi? Ce să faci acum că ești liberă? Până acum nu ai putut merge, te-au împiedicat lanțurile conștiinței. Te-a măcinat anxietatea, dorința de evadare, de fugă de tot. Simpla libertate nu înseamnă nimic fără creație, fără calea creației. Cercul e complet când îți exerciți talentul de creator. Creația e cea care te dezrobește, cea care rupe lanțurile ce-au însângerat încheieturile mâinilor. Libertatea nu e doar un gând, nu este doar un vis, e un câștig în urma luptei cu rostul vieții. E ceea ce alegi și ceea ce te împlinește ca ființă, spirit și suflet. Toți luptăm pentru libertate în toate formele ei. Toți ne confruntăm cu vechiul și noul, cu ceea ce ne ocupă timpul împotriva voinței noastre și a gândului despre ceea ce suntem. Suntem goi fără creativitate, căci ea are mulțimi de forme și culori, mii de fațete și cântece. Libertatea completă ne transformă în creatori, în revelatori ai lumii așa cum ar trebui să fie ea în cea mai pură formă. Așa cum este în esență. În fiecare din noi sălășluiește un creator ce poate să facă tot ce își dorește, e creatorul ce coboară în interior spre a dezvălui exteriorul. Libertatea poate fi înțeleasă cu adevărat de-abia așa, în acest fel. Rostul ei este de a crea oportunități, nu de a fi un obiectiv greu de atins. Libertatea adevărată e forța creatoare, e posibilitatea de a face tot ce vrei să faci. Cei ce văd libertatea altfel rămân înlănțuiți. Niciodată cei din închisoare nu văd motivul pentru care se află acolo, singura lor dorință e de ascăpa de lanțuri. Nu se gândesc ce vor face apoi, după ce eliberați, vor fi în picioare sub cerul înalt, dar fără direcție, complet pierduți. Acesta e motivul principal pentru care oamenii rămân prizonieri. În culoare, religie, națiune, toleranță. Preferă închisoarea pentru că aici nu au nicio responsabilitate, aici nu trebuie să fie creatori, aici alții se îngrijesc de ei și alții le arată drumul. E simplu așa, e ușor. Dar nu ești liber cu adevărat dacă nu ești responsabil. Nu alege nimeni în locul tău, nu răspunde nimeni pentru ce ai ales. Doar tu. Alegi să fii sclav în propria viață? Alegi să păcătuiești, știind că dacă te rogi apoi, se vor spăla păcatele? Ce simplu ar fi! Oare când vom înțelege adevărul? Când ne vom accepta rostul? Când vom rupe lanțurile sclaviei sufletelor noastre? Când vom fi capabili să distrugem închisori și să creăm Paradisul? Când vom afla cu adevărat fericirea? Când vom fi cu adevărat liberi? Putem să fim doar plătind pentru alegeri și asumându-ni-le. Lumea noastră adevărată începe din interior. Aici trebuie să risipim întunericul, altfel, mai devreme sau mai târziu, ne vom lovi de gratiile ruginite al propriei închisori. Trebuie să rupem bariera ce ne impune tristețea și ne forțează sufletul să-ngenuncheze. Povara e grea și crește cu fiecare clipă când nu-ți știi rostul. Trebuie să deschizi ochii, să deschizi inima, să deschizi sufletul și tot ceea ce dorești se va împlini. Încearcă să găsești bucuria celei dintâi clipe, clipa în care ai ales să fi. Creație și creator deopotrivă. Găsește bucuria libertății că faci în lumea mică din jur un pic mai bine, un pic mai frumos, un pic de culoare, un pic de sunet, un pic de cuvânt. Vor apărea în cale grădini de suflet înmiresmat de iubire de oameni. Vor crește flori în culori necunoscute, amestec de vrajă și vis, de cântec și legendă. Descoperă creatorul în tine, pe-acel ce călător prin lume plantează gânduri frumoase, curate ca niște flori ce se lasă rupte pentru a aduce bucurie în ochii îndrăgostiților, chiar dacă știu că mor. E clipa pentru care s-au născut și își știau menirea. Mulți vor trece prin grădini de suflet, unii le vor privi doar, alții vor aduna flori, le vor rupe, le vor duce acasă în buchet aromat sau vor face coronițe multicolore pentru creștet de copil, câțiva le vor strivi sub talpă cu nepăsare, dar cu toate astea ele vor înflori mereu, mai frumoase, mai alese, știind că undeva au adus liniște sau fericire, undeva și-au îndeplinit misiunea. Câțiva dintre noi au înțeles, câțiva au ales. Și libertatea a împrăștiat fericire. Fericirea a adus libertate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu