vineri, 18 februarie 2011

Picături spulberate

În steaua ce doarme pe fruntea ta, se topeşte dorul meu într-un susur sacru ca din Valea Plângerii. Dorul pe care îl simt mă preschimbă într-o dulce scurgere a lacrimilor tale şi nimeni nu mă poate ajuta. Ne asemuim cu nişte statui pe care trecerea lentă a anilor le-a acoperit cu verde muşchi şi nimic nu le mai poate aduna vreodată în acelaşi loc. Caut toate sărutările nopţii pe geana ta şi văd cum te întorci cu dor spre mine, dar eu nu mai sunt. Într-un târziu mai crezi că eu doar mă prefac, dar eu nu mai exist cu adevărat decât în memoria ta încărcată de lacrimi. Picătura vieţii mele s-a îndepărtat de a ta.

Un comentariu:

  1. Eugen Ioan Neagu:"O data acceptata, in adancul si inaltul inimii, de-a lungul si de-a latul intregii finite ,ca rostogol de raze purificatoare din Lumina Sfanta, stingand si alungand intunericul, Iubirea Divina de toti si de toate spulbera toate furtunile si ploile sufletului. Multumiri inalte pentru cuvintele maiestre, draga Laura...."

    RăspundețiȘtergere