Când te-ai oprit mi se părea că mi-a făcut un semn chiar primăvara.Voiam să urc pe dealul vieţii, dar am stat în loc să-ţi admir lumina din ochii-ţi tulburaţi de iubire. Am plâns atunci de bucurie amândoi. Tăcerea a sufocat iarba şi florile au început să danseze mângâiate de discul alb şi plin. Ne-am luat în braţe şi ne-am amintit că atunci când eram copii, alergam pe străzile pustii ale oraşului având stele în frunte şi aripi albe. M-ai ridicat spre cer, înfometat, ne-au înconjurat stelele şi am început să plângem uimiţi şi să râdem de dor. Simţeam atunci că niciodată n-am să mor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu