Întristare

Ce-ți mai pot eu dărui?
Pustiul cu întrebări deșarte...
Degeaba țipă sângele când te văd,
tu mă privești cu ochi pustii
ca păsările ce se sperie de zbor.
N-am niciun sprijin
în timpul care trece ireversibil
și golul sufletului meu
se înalță, se rotește,
întreb de tine, strig, dar
nu răspunde nimeni
nici măcar ecoul.
Mă tot rotesc și nu găsesc
ecoul după care tânjesc.
Până când am să te caut
nu-mi pot răspunde nici în gândul meu...
Alte și alte țipete disperate străpung noaptea...
Vibrez ca ultima funză pe ramul singurătății,
se tot aude același strigăt prelung
din străfundurile ochilor mei.
E-un strigăt fără ecou
și n-am de unde să știu
cât va dura căderea...
Mă înspăimântă arcul de lumină
creat peste umerii mei
de fluture de noapte
fruntea și ochii încă mai aruncă
scântei către ziua de mâine
Aștept un strop de lumină
din ochii tăi spre mine,
un ultim semn din tăria iubirii...