Timpuri

Veac de veac, surprins pe file de argint, sufletul, însămânţat de zboruri îndrăzneţe şi limpezi se clatină-n clopot vechi de aramă cu sunet grăitor. Din veac în veac acelaşi pas egal, nepăsător adulmecând poteci umblate şi neumblate. Ne e însemnată viaţa cu urme de la strămoşi. Bătrânul ce-a murit de mult adună  în căpiţe fân pe coastă lângă un codru cald de pâine şi-un  pumn de apă rece ce-i linişteşte dorul din oase. O vorbă din bătrâni, un biet cuvânt arcuieşte o ţară care lăcrimează din munţi până la mare, spre alba cetate ce cheamă stea lângă stea. Pumnul curat de grâu trimis în bulgării de ţărână e o pată de lumină pe ogor.