"A fost odată un ţăran român care, ca sfinţii din vechime, a avut revelatia nobleţei neamului. Se numea Gheorghe Cârţan."
Badea Cârţan, mai demult, a plecat hoinărind cu gând curat pe drumul istoriei spre nou. Iubea pământul nostru din piatră de voievozi ce leagănă-n taină brazi înalţi şi miros de tămâie.
A păzit icoana străjuită a istoriei din răsputeri pentru ca urmaşii lui să se simtă uniţi pe veşnicie.
Şi acum prindem puteri pentru că un suflet bun ne îndrumă neîncetat pe drumul început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu