miercuri, 26 ianuarie 2011
Gând ruginiu
Din începutul serii când nu crezi
răsare ochiul cel străin
ce plânge fără de suspin.
Pe unde treci tu nici nu vezi...
Sunt lucruri care mor când le atingi
şi urma în noroi ţi se usucă,
miros de frunze uscate şi de nucă
se iscă persistent când te-alinţi.
Ţi-e moale locul, cald,
şi lumea de afară ai uitat,
războiul dintre cei puternici şi cei laşi
şi timpul care fuge ca năucul...
Ce ne rămâne nouă, celor sărmani?
Durerea frumuseţilor eterne, doar seara când culcăm capul pe perne o mai uităm în vâltoarea-acestui timp.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu