Mâine

 
Visele noastre se-nalţă spre soare
şi-l împresoară cu un cânt.
Şi-atunci el împrăştie căldura
pământului sfânt.
Azurul înţelept se oglindeşte-n ape
şi pădurile ne-nverzesc privirea.
Cetăţile devin albe şi înalte
şi oamenii cresc numai ochi şi gând,
fiinţe cărora le cântă-n piept
Poemul Luminii.
E pace şi linişte în acest veac.
Eroii-n morminte sorb apa şi lut,
iar copii, în tihna luminii, cresc gândind
la trecut, ca la o carte de istorie prăfuită.