joi, 30 septembrie 2010

Fluturele albastru

Un fluture albastru se aseza sa se odihneasca pe o frunza rosie ca sangele.
Era trist si inca vibra de iubire la orice atingere. Se invartise in jurul unor dorinte si acum, ostenit, ramase pe ganduri.
 Nu intelegea de ce nu poate face tot ce isi doreste, de ce nu poate avea tot ce isi doreste...
In el ardea o lumina tainica, o lacrima de diamant, ce ii insenina noptile si il contopea cu infinitul.
Aripile sale erau in nuante amestecate de albastru, ca o valtoare, ca o furtuna. Si fiecare bataie de aripa, amesteca albastrul, facandu-l mai intens.
Era atat de fragil....si stia atat de bine lucrul acesta. Orice pala de vant il transforma intr-un fulg de papadie ce plutea fara putere de intoarcere.
Privea in jur si cauta ajutor.
Iubea lumina soarelui si linistea binefacatoare a noptii.
Privea cu atata iubire luna si simtea cum noaptea il invaluie cu camasa ei tesuta cu stele stralucitoare, protejandu-l. Se asezase pe frunza rosie ca sa o priveasca mai bine. Si ca sa se odihneasca, obosit de atata cautare si zbor.
Zbura mereu, cauta mereu si nu se linistea de loc. Cu fiecare clipa ce trecea, devenea mai trist stiind ca zborul lui era zadarnic. Simtea ca viata lui nu are rost, ca e atat de mic si de nesemnificativ incat nu intelegea de ce a aparut. Parea ca nimeni nu il vede, nu il observa si ca doar el contempla totul, ca pe un tablou minunat, la care de cate ori  privesti, descoperi iar si iar alte lucruri, alte minunatii. Ca intr-un vis.
Nadajduit cobori privirea si ramase uimit. Alaturi de el pe frunza era o picatura de roua scanteietoare. Un bob perfect, o lacrima asemeni celei ce ardea cu atata intensitate in sufletul lui.
Zambi. Privi cu atentie si se descoperi ca intr-o oglinda. Se scalda in bobul de roua cu toata imensitatea fiintei sale.Ochii sai zambeau. Era fericit.













Un comentariu:

  1. Si am atins iar iubirea cu inima, iar cutremurul fiintei a tinut atat de multa vreme.
    Si am ales sa fiu, am ales sa dau, am ales lumina trecand prin noaptea sufletului meu.
    M-am dizolvat in cuvinte pentru dulce-amarul tau si pot sa te las sa pleci acum, caci ti-ai inteles vindecarea.
    Nu-i nimic, totul e bine...
    Linistea se asterne pentru tine si pe fereastra luna trimite tremurate raze si licare de miere ca frunzele sa uite sa fosneasca...
    Nelinistea reintalnirii noastre ne-a adus ravnita liniste si astfel vraja dintre noi s-a rupt, iar Adevarul a navalit umpland fiecare spatiu al universului iubirii noastre si a topit totul.
    Si ies din corp si as vrea sa-mi privesti schimbarea schimbandu-te la randul tau...
    Trecatoarea-mi fiinta a devenit stralucitoare Acum si Acasa stralucitor vei fi si tu...

    RăspundețiȘtergere