Femeia-chitară

 

Chitara-n trupul tău iar plânge.
Plânge, suspină și cântă.
Aerul vibrează și roua
tremură pe gene.
Împletești din sunete o scară
ce duce până sus, la stele.
La lună.
În larg vuiește marea și un cântec
pătrunde până la oase.
Iubirea nemărginită, zarea,
îmi umple inima
și razele lunii, sufletul.
Ai trupul de chitară și chitara ți-e trup.
Cântecul tău și cuvintele tale fac văzduhul să tremure.
Degetele vuiet dau pe corzi, iar conturul tău arde.