Se-ntuneca si frunzele de-arama
Se-apleaca-n trup tristetile-scantei
Si ma cuprinde iar un soi de teama.
Ma sfarteca aceleasi intrebari
Alambicate rani nevindecate
Ce le-am purtat adeseori
Cum porti o cruce grea, de lemn, in spate.
Sa n-ai nici dreptul de-a sopti singuratatea
Cum n-ai cui spune framantarea ta
Ca dintr-o dat' singuratatea
Amplificandu-se spre stea.
Se naruie in turnul tau fragil
Si mii de cioburi colorate zornaiesc
Din care-ncerci apoi ca un copil
Sa recladesti un alt zeu stramb, umil, ceresc.
Ascunsa stinghereala ma cuprinde
Se umplu ochii mei de intrebari
Din mainile firave se intinde
O palida lumina spre necuprinse zari.
Cand tu nu esti, incerc din amintire
Sa zamislesc conturul tau fierbinte,
Un fel de soare ca o ratacire
Spre care ma indrept cuminte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu