Și de va fi război, război să fie!

Și de va fi război, război să fie!
Și jertfă de voi fi, vor plânge munții și pădurile,
florile și apele...
Și de va fi potop, potop să se numească!
Pentru că în locul unde moare iubirea,
troienesc zăpezile, suspină vântul,
se rătăcesc frunzele.
Pentru că fără veste, amurgul mi-a bătut la fereastră
și mi-a arătat semnul dimineții, iar eu
nu am fost în stare să-l cred...

Făptura mea cere uneori ajutor, dar știu
că nu vreau ajutor de la nimeni.
Niciodată, niciunde, nicicând!
Am luptat cu fiecare gest, cu fiecare mișcare,
cu fiecare clipă și cu fiecare-n parte
ca să devin ce sunt.
Mi-am educat trupul și sufletul
să ocolească dorințe,
până când am înțeles că numai cu iubire
și doar din iubire se naște adevărata viață.
Mi-am interzis multe, m-am dezbărat de multe,
m-am închis în mine, în turnul meu de fildeș,
cu multe lacăte.
La poartă veghează lumina și știu că o voi găsi
puternică și-n mine.
Singurătatea mi-a fost pavăză-n războiul
pe care l-am purtat pretutindeni.
Și mi-e și-acum când lupt pentru iubire.
Jurământ cu sânge am făcut să nu mă las
înfrântă, iar pașii alunecă ușor
spre poarta turnului meu.
Voi ieși mai puternică, mai îndrăzneață,
cu oțel în privire și lumină în suflet.
Și de va fi război, război să fie!