Prin frunzarele amare
ale unei toamne neterminate
peste care a venit iarna prea devreme,
un buchet de flori albe
lăsându-mi la picioare,
am tot rătăcit,
fără somn și fără să plâng,
căutând o poartă spre căminul ce-am visat,
prin ploaia măruntă
ce a venit pe drumul negru, de după dealuri.
Îmi doresc o odaie caldă
unde să-ți scriu versuri de dragoste
pe care să le strâng spre veșnicie.
Îmi doresc aripi noi
care să de sens iubirii
și visului cu noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu