Când se lasă seara oarbă mă îndemn la visare. Ascult poveștile sufletului parcă spuse de bătrâni. Dintr-un timp în altul focul stăruie și munții sunt însângerați în vidul sufletului. Neamuri le răscolesc pădurile și ară focuri sfinte ce emană călduri adormitoare. Îi străbat cu amintiri și dor. Gândul devine foc de sânge-n puls.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu