Noaptea te cheamă doborând copaci grei peste trupul meu trist, mâinile tale au uitat să mă mângâie și stau ca o statuie indiană răsturnată în iarba verde. Mâinile mi se ridică, păsări pline de sete către înalte cupole, printre crengi galbene și roșii. Tot nu crezi în păsările călătoare și le ucizi cântecele pentru lipsa lor de singurătate. Un pui de dor îmi dă târcoale când simt pustiul nopții și un cântec de greier se aude până în piatră. Cuprinsă de vise, mă gândesc la tine ca la o stea a cărei lumină depinde de dragostea mea. Uneori suntem doi, numai vis, și atunci ne întoarcem ca o roată peste timp. Crucile de brad tânăr, făcătoare de minuni, fac încă o minune și atunci totul e numai lumină. N-am să te mai văd de după o frunză de pelin din ochi. O urmă de văpaie aduce abur de somn pe gene. Tu te mai gândești că viața e deasupra și speri să găsești răspunsurile dormind în inima ta. E multă vreme înainte și va mai fi tot multă vreme. Tot vei căuta mereu. Un semn și aș fi aproape de tine. Alături. Dureroasă despărțire, asemănătoare unei ruperi de nori din care cad lacrimi mari, de jale. Pacoste și deșertăciune, disperare și veșnică amăgire că s-ar putea schimba ceva. Un nor uriaș se ridică peste proprii mei ochi și o durere îmi sună permanent în suflet. Trupul îmi este o stâncă pe care o înverzește mușchi proaspăt sau iederă. Poate va mai fi o întoarcere...
Foarte tare ..like.
RăspundețiȘtergere