Ne putem deplasa spre sensuri negative sau pozitive, depinde ce fel de pregatire avem. Si cata. Destula sau nu. Ramane sa ne autoconducem atunci cand suntem suficient de educati. Avem nevoie de educatie. Permanent. Niciodata nu putem spune ca am ajuns undeva, la un punct limita. Infinitul in toate sensurile e infinit. Locul unde se intalnesc cele doua coordonate reprezinta punctul de origine 0. De aici ne ridicam sau coboram. Ne deplasam la stanga sau la dreapta, spre bine sau rau, intr-un anume ritm, in cadenta specifica fiecarui individ. Traim ca sa cunoastem si autocunoastem. Astea sunt de fapt conditiile de intaietate. Perceptia noastra, a mediului inconjurator e o perspectiva in strafundurile careia incercam sa patrundem. Constiinta trebuie sa functioneze permanent. Trebuie sa ne impunem un ritm interior care sa selecteze. Sa avem timp pentru selectie.
Suntem puternici atunci cand ne cunoastem. Dar suntem vulnerabili pana in cea mai mica particica a eului nostru. Lupta pe care o ducem zi de zi, cautand sa invingem obstacolele, e o conditie a existentei.
Trecerea aceasta a pragurilor, ca in Kafka, e de fapt incercarea de a ne cauta drumul.
E adevarat ca obstacolele ni le ridicam singuri. Ne lasam dusi de intuitie, intuitie care ne joaca feste si de multe ori ne incanta cu cate o portita frumos colorata. Tentatia e o piedica serioasa. Purtati de intuitia noastra, cateodata alterata de tentatii, simtim ca nu ne mai putem intoarce. Ramanem blocati in mlastina neputintei. Exista un ax principal al drumului nostru. Sa fi intr-un anumit loc, la un moment dat. Asta e secretul reusitei. Intalnirile noastre intamplatoare, pe parcursul vietii, ne pot fi uneori fatale.
Unde si care este cheia de a accepta sau nu o portita?
Suntem vulnerabili!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu