să-mi lumineze calea pe care-o scriu cu foc
ca să-mi piară urma-n ceruri și apoi
din fumul greu de jos
să fiarbă-n joc nebun pământul durerilor. În palmele arzânde simt carnea vibrând
a poem de valuri sfinte
ce lovesc tărâmuri albe
în înălțarea incandescentă spre zenit.
Din zborul meu prin stele
te-aud iar murmurând,
ca un izvor ascuns prin albe flori.
Port cu iubire în palme
lumina sacră și urc rotit cu tine-n stele. Inima pulsează, îndemnându-mă întruna la visurile mele.
Mi-e dor de clipa fulger,
de stelele ce luminează-n joc
drumul atâtor nopți în șir.
Când steaua albastră mă va arde pe frunte
cu lumină,
mă va îndemna doar glasul uitatelor poteci,
apoi din gene picura-vor în șuier dorurile toate,
de muzici și de dansuri
șerpuitoare-n foc.
Voi face cruci de stele
pe drumurile toate și te voi regăsi
printre florile câmpiilor
de pulberi aurite,
de dor strălucitoare.
O potecă se va țese urcând spre zări
cu vise pure și lacrimile...
se vor preschimba în luceferi și-n apă de izvor.
Îmi sunt iar pumnii plini de stele
și mă încarc cu ființa toată
de la ele.
Stea pe stea se așează ca omătul greu de ape,
mantie albă de zăpadă acoperind fiori
ce îmi cresc în sânge.
Valea visurilor mele se umple de stele
ce cad mereu, din cer.
Hai, adună cu mine ploi de stele
cu lumina tremurând și așează-le cărare.
Adună în pumni răcoarea lor împletind cununi,
sclipirea lor ne va aduce liniștea și pavăză vor fi.
Aprinde stele-n suflet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu