Acum când iarna a venit
caut un gest de-al tău
să mă încălzească...
Lumina unei lumânări, sfioasă,
mi-acoperă arcada frunții
și stele reci de lacrimi
devin cristale de gheață
la colțul ochilor.
Mă-ntrebi de-i bine?
Cum să fie...
când seara-i aici fără tine?
Și noapte devine toată un suspin?
Își freamătă viața ca marea neliniștită
valurile și mereu tot alte valuri
pe țărmul de nisip...
În umezeala lor plâng pescărușii,
plâng și eu...
Adopt tăcerea ca pe un scut
și fuioare largi
de semne ale vântului
mă înconjoară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu