Se depărtează norii, se albăstrește cerul deasupra. Din cețuri grele reapar contururi acum, când lumina le străpunge. Se aleg frumos gândurile bune de cele rele, se despart definitiv obiceiurile bune de cele rele. Se conturează o lume nouă. Mai sunt doar rămășite din timpurile în care așteptările nu erau împlinite. Ridic ochii până departe și văd soarele îmbrățișând luna. E dragoste împărtășită sus. E liniște deplină. Ziua și noaptea s-au unit pentru că timpul a venit și luna a rămas lângă soare altfel decât până acum. A rămas pe boltă, strălucind a iubire pură. Soarele nu s-a mai opus alungând-o ca altădată pe cea care domnește peste întuneric și îmbrățișând-o, i-a dat cea mai frumoasă parte din înflăcărarea lui. Fețele lor strălucesc luminând orbitor. Nu s-au mai alungat ca de obicei, n-au mai împărțit timpul ca de fiecare dată. Nu mai colindă separat căile cerului, căci au înțeles că focul și apa transformă numai împreună, că focul și focul înseamnă forță și putere pentru amestecul schimbării, plămădirea lui UNU, alăturarea pentru a forma întregul. Și-au împreunat privirile cerești și căldura inimilor, până când luceafărul a strălucit asemeni lor și a îndrumat căile celorlalte stele cu sclipiri pierdute, până când lunii i-au crescut aripi mari rotunjind-o, până când soarele a redevenit luminătorul lumii. Razele împreunate învie tot de-acum, trecând prin foc timpul și arzând clipele pierdute în zadar. Frate și soră se îmbrățișează în iubire curată ce luminează tot în jur. Se face cald în suflet și spațiu. Scara cerului strălucește din nou în amestec de aur și argint, în amestec de bucurie și întristare, în amestec de lumină și libertate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu