Sunt la un pas să te găsesc mai clar, mai bine, în noianul de amintiri. Atât de aproape încât te pot plămădi cu toată strălucirea, cu tot abisul neînțeles. Pe drumul desfrunzit te caut și abia târziu te găsesc, cu ramuri mari de copac greu. Fă-mă să iubesc pentru o veșnicie sub cristalul curat al cerului. Pădurea ne cheamă. Te caut în străfundurile sufletului meu ca pe o stea dragă ce se zbate prin cotloanele întunecate ale amintirilor încercând să facă lumină. Amintiri a ceea ce merită să mai trăim o dată, reluarea unor sentimente uitate în umbra trecutului. Nu mai pun întrebări. Tăcerea așteptării e grea. Plec în fiecare dimineață tulburată de singurătatea nopții. Vibrez la atingerea viselor de demult. Pe străzile cetății te voi căuta și te voi călăuzi pas cu pas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu