Gara încă forfotește de lume. De unde au venit toți oamenii aceștia? Îi cuprinde parcă o culoare veche, greu de explicat ce parcă îi ascunde sub patina timpului. Totul pare o imensă frescă în mișcare. Parcă duc cu ei tot ce a pierdut țara asta prin plecarea celor duși departe, în căutarea fetelor morgane. Acum par nevoiți să se întoarcă, ciudat, la aceeași oră. N-au găsit liniștea nici departe. Sunt slabi și obosiți, poate lihniți de foame. Ce mare diferență e acum, când știi că ai intrat cu strigăt curat în viață și ai putut dormi fără teamă până-n zori. Oare degeaba ai trecut prin toate, oare degeaba ai învățat, ai iubit, ai trăit până acum? Unde e pacea sufletului? Care e izbânda sufletului? Ciudat arată trecătorii aceștia grăbiți. Au pielea ca un pergament vulnerabil. Senzație ciudată de ucidere a eului dominat de atâta murdărie. Trenurile vin și pleacă cu viteză și spulberă parcă toată tristețea acestor trecători. Curentul creat parcă schimbă aerul în gară. Le usucă lacrimile. Parcă le taie în două viețile. N-am mai văzut de mult atâta tristețe la un loc. Peste toate un bătrân mușcă cu poftă dintr-un colț de pâine tare. Foame și resemnare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu