Mă învelește-ades albastrul cerului
când visul prinde aripi
din dorință de înălțare.
Dincolo de albastru
tace și cuvântul.
Mă învelește ades albastrul mării
când caut sensul de a fi.
În valuri sparte se ascund trăirile
și-n spuma lor se-împletesc gândurile.
Mâinile-mi se întind a îmbrățișare,
umede de lacrimi de mare și cer.
Sunt ca o lumânare
înmuiată-n albastru de visare
la răscruce de înalt și adânc.
E frumoasa culoare a infinitului
de unde izvorăsc pacea și iubirea armonios și curg nesfârșite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu