Vino bătrâne, şezi jos pe iarba verde,
odihnă dă-i sufletului tău hoinar,
străpunge cerul cu ochiul ce vede
călătorind albastrul legendar.
Ai oase albe sub cămaşa albă,
ai ochi albaştri şi visezi mereu
ţărmul cald din pietre ca o salbă
pe unde ai fost şi ai văzut atâtea.
Ţi-s umezi ochii de dureri adânci,
vin valuri rânduri ca să-ţi muşte râpa
şi pescăruşii se lovesc de stânci.
Un fum plăcut pluteşte din grădini
du-ţi mâinile la piept, răsuflă adânc
în aerul albastru. Nu plânge,
e prea frumoasă ora, atât vei sta
şi vei pleca departe. Rămâi cu mine
acum, aici nu am pe nimeni
aştept mereu ca din străfundul apei
să vină o undă de lumină,
dar presimt o seară tristă fără stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu