să plângi sublim la căpătâiul ei -
bătrână piatră milenară
cu tot convoiul funerar al ei.
Dorm stârvuri, nimeni nu mai știe
ce nume poartă crucile de sus.
Au fost și ei vii, rugându-se aproape zilnic la Iisus, s-au dus cu timpul însă...
Cum să ne pară drumul întortocheat și greu, cum să strigăm târându-ne printre pietre sacre?
Avem de dus la capăt drumul lor
pentru un ideal, acum, al nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu