Rochia neagră dă un efect straniu chipului ei palid, încărcat de suferință. Tace. Ochii ei însă cu o ciudată strălucire oțelită dau celor ce o privesc o respingere severă. Nu are decât o valiză veche de carton care trebuia de mult aruncată, dar o păstrează ca pe o comoară prețioasă. Din când în când scoate o batistă și își șterge mâinile subțiri și fruntea încărcată cu stele strălucitoare de sudoare.. pieptul îi tresaltă și atunci se aude un oftat ușor ce răspândește suferință. E ermetică, pentru ea nu mai există nimic, nimeni, doar gândurile ei. Cine știe unde îi sunt gândurile? Rămâne doar un fuior de miros parfumat în urma ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu