Ne înnegurăm şi înfriguraţi vrem să învingem mereu, dar viaţa ne struneşte şi face ce vrea ea. Neputincioşi, surâdem când ea ne duce pe poteci necunoscute. Viaţa e o călătorie pe un drum fără întoarcere. Sunt trecător rătăcit, chinuit de întrebări în oglindă, aceleaşi întrebări purtate de o lume ce curge înainte ca un fir de nisip rostogolit în clepsidra vieţii. Pe acest drum pe care l-am visat, nu mă găsesc decât pe mine şi îl străbat încet, dar cu speranţă. E tot mai alb, ca o nesfârşită carte de poveşti. Îmi este puţin frică, dar teama e fum. Nu-i aşa că viaţa cam doare când simţi cum trece timpul, atunci când vrei de fapt să stea? Această lume trecătoare a renăscut acum prin cei încrezători şi fără frâne. Azi, mâine, apoi celelalte zile, punctul terminus e mult departe...doar trebuie să ai putere să nu renunţi, atunci când sensuri nu găseşti, ci doar mici picături de rouă pe corolele curate ce strălucesc înmulţind un blând izvor de raze care ne trezeşte dimineaţa ca o binecuvântare. Lumina rotundă, nemuritoare, generoasă ce ne şopteşte tot mereu:"Nu te lăsa!" În zori, când ne vom aminti de ce a fost, vom putea spune în final, totuşi viaţa are rost. Dar vreodată ne vom aduce aminte de timpul care trece? Oriunde m-aş ascunde, oriunde m-aş opri, o să vină o dimineaţă în care gustul amar pe care l-am simţit cândva, se va duce şi va rămâne un câmp limpezit de miresme curate. De-asta roua ochilor are încă sclipiri de pietre preţioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu