Sorbeam cafeaua şi picioarele desculţe căutau încet un loc călduţ, un covor vesel şi colorat. Sorbeam cafeaua şi priveam ochii tăi luminaţi din interior, într-un mod ciudat. Lumina de afară cădea de undeva de sus, puţin dintr-o parte şi îmi lumina creştetul şi rotunjimea umerilor, apoi cuvintele care se opreau între sorbiturile lungi de cafea fierbinte. Se legănau o clipă şi apoi cădeau bucuroase de adăpost în cutele hainelor şi se opreau lângă degetele strânse, făcând tot felul de tumbe şi scoţând bufnituri ciudate. Cafeaua îşi sfârşise aburul şi abia începeam să te iubesc, ştiind acum că tu ai aroma cafelei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu