Vis repetat

Când fac paşii aceia spre pat, jumătatea din mine, cea luminoasă e târâtă de restul rămas, jumătatea rotundă şi întunecoasă, care-şi cere un loc unde să-şi întindă oboseala, fulgerată de furnicături plăcute, un loc dacă se poate foarte alb, inundat de râuri de cearşafuri moi, catifelate. Muzica să se audă ca de foarte departe, misterioasă, legănătoare, de undeva ascunsă şi-n aer să se vadă cercurile pulsului ei, uşor tremurate. Când fac paşii aceia spre pat, strâng dinţii şi pumnii şi pieptul îşi coase la repezeală arcuri subţiri, oţelite care se prind între ele, pregătindu-se pentru ceasul fierbinte. Cuvintele mi se opresc în cerul gurii, se fac ghem, se fac piatră rotundă şi cenuşie care se rostogoleşte greoaie de spaimă, greoaie de implorare. Atunci mi se înalţă din spate argintăria tuburilor de orgă din mari catedrale şi piatra cuvintelor mele se rostogoleşte odată cu acordurile ireale. Cuvintele se vor auzite, pentru că o revoltă numai ascunsă  nu poate sta, pentru că vrea să impună ceva, cu totul altceva. Nu se nasc uşor revoltele, nu se impun uşor. Eu am o revoltă a mea, piatră cenuşie şi rotundă care trebuie să-şi rostogolească puterea odată şi odată. Ea s-a născut atunci când ochii minţii mele au fost acoperiţi de mâna tremurătoare şi scheletică a neputinţei umane, a neputinţei încurajate cu trândăvia rezultată dinr-o retragere făţişă, poză perfectă a laşităţii, cel mai scârbos şi mai dezgustător lucru din câte poate înfăptui omul. Când te naşti omule, primul lucru pe care îl faci e că semnezi o misiune mult mai înaltă decât ai putea vedea atunci cu vederea ta deabia mijită şi plângăreaţă. Dramele se nasc dacă descoperirea misiunii tale întârzie. E cea mai grozavă descoperire pe care o poţi face vreodată. Şi apoi te hotărăşti, dar cu un cuvânt spus tare. Un cuvânt spus tare. Dar oare câte cuvinte se pot spune tare? Dar dacă misiunea ta se cheama altfel, are alt nume şi numele ei nu seamănă cu nici un alt cuvânt din familia celor care se pot spune tare? Atunci n-ai decăt să te rostogoleşti tu însuţi cu ghemul cenuşiu al propriei revolte şi să dispari.