Voi găsi o constelaţie unde să-mi strig bucuria nemărginită, un foc mistuitor de vise. Se învălmăşesc gândurile şi culorile mele şi se năpustesc spre aerul de afară. Încă visez culori între cearşafurile ude de cuvinte. Rătăcesc cu gândul şi privirea prin pădurea fermecată. Setea albastră pentru tot îmi încleştează în gânduri stele sacre. Vorbele rotunjite cer tremuratul zbor înspre lumină. Rătăcesc prin pădure cu idolii-n ochi, printre flori şi iarbă, aşteptând ca ei să se nască în realitate. Într-o mână am cerul albastru, infinit şi rotund, iar în cealaltă pământul întreg. Descopăr natura şi liniştile ei, descopăr lumea ca pe un cristal. Cobor căutând lumina-i din miez ca semn al clipei de adevăr. Aceleaşi vise, acelaşi gând, nimic mai simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu