miercuri, 5 ianuarie 2011
Zbor de gând
Ce mult te-am căutat,
cât te-am visat şi iată-te acum când apune soarele
stea lucitoare, agăţată de tâmplă.
Tâmpla mea plină de gânduri luminând, candelă sfântă în apus, aruncă roiuri de fluturi coloraţi în aer.
Adevărul, la fel, dacă îl cauţi, spre final îţi dai seama,
când te desparţi de timp şi de fiinţe, că e târziu şi drumul a fost prea lung. Căutărilor neobosită ai fost tovarăş şi luminată de gând doar, ţi se aprinde şi ţie,
uşor, în colţul tâmplei aceeaşi stea visată ani şi ani.
Mai poţi doar să zâmbeşti, cutremurată de dor şi setea de-a zbura.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu