În piatră mi-a stat sufletul închis, dar o furtună de dorințe a despicat-o și a ucis celula de tristețe și abis. Nu îmi mai scufund sentimentele în surghiun, nu îmi mai plâng amarul în celula întunecoasă. Am găsit torentul de lumină și ploaie al soarelui. Liberă ca pasărea cerului mă înalț în el. Liniștită mă voi odihni în brațele ce m-au cuprins mereu. Port iubirea-n suflet ca pe o podoabă, ca pe un strigăt disperat și urc pe raza strălucitorului astru. Lumina sclipitoare de pe drumul meu și razele dulci multicolore de pace le mângâi cu sete. Mă urmăresc în fiecare clipă gândurile dragi ce mă alină în tril dulce de dragoste.
Iubirea-i una, speranțele sunt astre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu